Video Râși tineri care își măsoară forțele, filmați în natură. Sunt prădători discreți, fiind cele mai mari feline din Europa VIDEO

0
Publicat:

Imagini cu o hârjoneală între doi râși tineri au fost publicate de reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva. În filmare se observă cum cei doi râși își măsoară forțele și nici unul dintre ei nu vrea să cedeze.

Râsul este cea mai mare felină din Europa FOTO: Regia Romsilva

„Imaginile extrem de rare și frumoase cu cei doi râși tineri care își măsoară forțele au fost surprinse de către colegul nostru Constantin Cazac la Ocolul Silvic Vatra Dornei din cadrul Direcției Silvice Suceava”, au scris cei de la Romsilva, pe Facebook.

Potrivit sursei citate, râsul este cea mai mare felină din Europa, fiind un prădător foarte discret, rar văzut în libertate. Trăiește în libertate circa 17 ani, iar prezența acestuia este un indicator al unui ecosistem sănătos și echilibrat.

„Râșii se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate, putând face salturi mari. Au auzul și mirosul foarte fin și au o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori iese la vânătoare, acesta fiind un vânător solitar”, mai precizează angajații Romsilva.

Râsul este al treilea mare prădător al Europei, după urs și lup. În Europa trăiesc circa 9.000 – 10.000 de râși, iar dintre aceștia, în jur de 1.200 – 1.500 de râși trăiesc în pădurile de pe teritoriul României, figurând pe lista animalelor strict protejate.

„Ca și celelalte carnivore mari, respectiv ursul și lupul, râsul este indicator al unui ecosistem sănătos și echilibrat”, susțin reprezentanții WWF România, care lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunări. 

Direcția Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270.000 de hectare păduri de stat. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG