Proiect impresionant de restaurare a Mănăstirii Putna. Peste 14 milioane de lei din bani europeni, investiţi în cea mai frumoasă ctitorie a lui Ştefan cel Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mănăstirea Putna se află într-un amplu proces de resturare, ce a început în vara anului trecut şi va fi finalizat până pe 31 octombrie 2015. Chiliile, Casa Domnească, instalaţiile electrice şi sanitare, precum şi aleile pentru turişti vor fi fie resturate, consolidate sau modernizate, printr-un proiect în valoare totală de 14.672.685,98 de lei, din care 10.550.477,90 de lei provin din fonduri europene.

Comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, va face o vizită oficială în judeţul Suceava sâmbătă, 15 august 2015. Aceasta va participa, la invitaţia Consiliului Judeţean Suceava, la manifestările ocazionate de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – Hramul Mănăstirii Putna şi la Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” din Suceava. Comisarul European va vizita, cu această ocazie, două dintre proiectele cu finanţare europeană din judeţul Suceava, respective proiectul de modernizare şi conservare a Mănăstirii Putna şi proiectul de reabilitare a Cetăţii de Scaun şi a zonei sale de protecţie.

Astfel, la ora 11.00, Corina Creţu va ajunge la Mănăstirea Putna, iar seara de la ora 20.00 până la 21.30, va vizita Cetatea de Scaun a Sucevei şi va lua parte la manifestările organizate în cadrul Festivalului de Artă Medievală.

Mănăstirea Putna a intrat de anul trecut într-un amplu proiect de restaurare, care ar trebui să fie finalizat până în vara anului viitor, când pe 10 iulie se vor împlini 550 de ani de la începerea lucrărilor de ridicare a lăcaşului de cult. Pe 10 iulie 1466, marele domnitor moldovean Ştefan cel Mare şi-a început prima ctitorie la Putna, unde a ridicat o mănăstire pe care poetul Mihai Eminescu a numit-o “Ierusalimul neamului românesc”.  

Proiectul „Restaurare, modernizare şi conservare a patrimoniului cultural naţional şi a infrastructurii conexe la Mănăstirea Putna” are ca obiectiv general resturarea, consolidarea, reabilitarea, protejarea şi valorificarea durabilă a Mănăstirii Putna, monument istoric aflat în patrimonial naţional, în scopul salvării de la distrugere, a conservării moştenirii culturale şi a sporirii atractivităţii acestor obiective pentru turismul cultural.

Lucrările propuse în cadrul acestui proiect vizează aspecte referitoare la instalaţiile interioare, învelitori şi lucrări de şarpantă, refacerea aleilor pietonale de vizitare pentru turişti cu facilităţi ce permit accesul pentru persoanele cu dizabilităţi, aspecte legate de instalaţiile electrice pentru Casa Domnească şi pentru chiliile din partea de sud şi de nord, de instalaţii electrice exterioare şi de iluminatul arhitectural de punere în evidenţă, de instalaţii electrice de degivrare, precum şi de punerea la punct a unui sistem de informare turistică pentru promovarea  monumentelor istorice ale ansamblului.

Principalul beneficiar al proiectului este constituit din turiştii care vizitează Bucovina, în special din cei care sunt interesaţi de turismul cultural religios. Mănăstirea Putna este una dintre cele mai reprezentative destinaţii, iar proiectul prin derularea investiţiilor propuse şi aplicarea planului de marketing vizează atragerea a cât mai mulţi turişti şi asigurarea celor mai bune condiţii de vizitare şi informare pentru aceştia.

Proiectul trebuie finalizat până pe 31 octombrie 2015 şi are o valoare totală de 14.672.685,98 de lei, din care 10.550.477,90 de lei, aproximativ 2,4 milioane de euro, provin de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

40 de milioane de lei pentru resturarea Cetăţii de Scaun a Sucevei

Un alt obiectiv turistic din judeţul Suceava, care este reablitat cu ajutorul fondurilor europene, este Cetatea de Scaun a Sucevei. Proiectul „Reabilitarea Cetăţii de Scaun şi a zonei de protecţie a acestea” ar trebui finalizat până la sfârşitul acestui an şi are o valoare totală de 44.097.605,22 de lei, din care 32.355.6011,15 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.

Principalele activităţi vizate de reabilitarea monumentului istoric şi punerea în valoare a zonei de protecţie a acestuia se referă la: intervenţii de restaurare a Cetăţii de Scaun a Sucevei; activităţi de consolidare a Cetăţii de Scaun a Sucevei;  refacerea/amenajarea căilor de acces (pietonale şi carosabile) către obiectivul reabilitat, în interiorul zonei de protecţie; lucrări şi dotări pentru asigurarea iluminatului interior şi exterior, a iluminatului de siguranţă precum şi a celui decorativ şi de punere în valoare a obiectivului reabilitat; dotarea cu instalaţii şi echipamente pentru asigurarea condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie; lucrări de modernizare a utilităţilor aferente obiectivului de patrimoniu, respectiv energie electrică, alimentare cu apă, canalizare; intervenţii pentru amenajarea zonei de protecţie; reamenajarea/construcţia utilităţilor anexe.

Mii de pelerini sunt aşteptaţi la Mănăstirea Putna

Ca în fiecare an, pe data de 15 august, la Putna are loc pelerinajul cu ocazia Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, când mii de credincioşi din întreaga ţară, precum şi din străinătate se strâng în curtea mănăstirii pentru a lua parte la slujba oficiată de un sobor de preoţi. Anul trecut, nu mai puţin de 10.000 de credincioşi au luat parte la slujba religioasă prijeluită de hramul Mănăstirii Putna – Adormirea Maicii Domnului. Comercianţii şi cerşetorii şi-au făcut deja de astăzi apariţia pe străzile din Putna, iar mâine este de aşteptat ca numărul lor să crească considerabil. 

Alte ştiri pe această temă:

Tunelul blestemat de sub Cetatea Sucevei. Cum a iscat Elena Ceauşescu o legendă urbană când a permis să se tragă cu tunul în fortificaţia lui Ştefan cel Mare

Curiozităţi despre Mănăstirea Putna - Ierusalimul Neamului Românesc

Cele mai frumoase locuri din Bucovina

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie