Profesoara care rupe tăcerea: „Să stai 6 ore cu nasul şi cu ochii în telefon, să urmăreşti cursurile, nu este foarte uşor. Performanţele elevilor vor scădea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ziarexlusiv.ro

O profesoară de istorie care predă la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” din Suceava a declarat că învăţământul online se face cu dificultate „dacă nu ai la dispoziţie toate cele necesare, începând cu dispozitivele electronice”.

Tatiana Matei este profesoară de istorie la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” din Suceava. 

Unitatea de învăţământ îşi desfăşoară activitatea în scenariul galben al pandemiei de COVID-19. Asta înseamnă că unii elevi participă fizic la ore, iar alţii se conectează pe diferite dispozitive de acasă.

Profesoara susţine că liceul are dotările necesare ca să facă orele online. Problema este că unii copii nu dispun de echipamente potrivite.

 „Colegiul nostru, fiind unul de informatică, a avut posibilitatea să pună în fiecare sală videoproiectoare, camere de luat vederi, calculatoare, absolut tot ceea ce trebuie, pentru a se putea face în acelaşi timp învăţământ fizic cu cei care sunt în şcoală şi online cu cei aflaţi acasă. 

Problema e de receptare, întrucât copiii nu au dispozitive performante. Nu neapărat performante, dar unii au un biet telefon. Să stai 6 ore cu nasul şi cu ochii în telefon, să urmăreşti cursurile, nu este foarte uşor. 

Vom avea o creştere a incidenţei persoanelor care au nevoie de ochelari. Plus de asta, este obositor şi la un moment dat nu reuşeşti să urmăreşti întreaga oră. Cred că şi performanţele şcolare ale elevilor vor scădea. Prin urmare, şcoala poate să facă ce ţine de şcoală. Însă, dacă nu este sprijinită este greoi”, a declarat sursa citată, pentru radiotop.ro.

Profesoara susţine că a constatat şi faptul că unii copii au probleme cu internetul.

„Eu sunt şi părinte şi văd foarte bine de-acasă ce înseamnă şcoala online. Nu se vede sau ecranează tabla, se întrerupe conexiunea la internet. Sunt sincope şi-mi dau seama că aşa se întîmplă şi cu elevii noştri. Mai ales că elevii noştri nu sunt toţi din oraş. Mai avem copii care vin din satele apropiate şi fiind navetişti şi fiind în satele respective, ba se-ntrerupe curentul pentru că nu ştiu ce lucrări se execută, ba nu este net, ba nu este nu ştiu ce… Permanent copiii ne atenţionează şi noi ştim permanent ce copil nu poate intra la ore şi din ce motiv”, a explicat profesoara Tatiana Matei.

Vă invităm să citiţi şi:

Cine este poliţistul de 34 de ani mort de COVID. Era şef la Investigaţii Criminale

Primarul din Alba Iulia se opune carantinei. Oraşul a depăşit incidenţa de 7 cazuri la mia de locuitori

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”