Primarul din Rădăuţi, Aurel Olărean, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Aurel Olărean a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. FOTO: radiotop.ro

Primarul PDL al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru abuz în serviciu după ce timp de mai multe luni a refuzat să iniţieze un proiect de hotărâre pentru constatarea încetării mandatului consilierului PSD Nistor Tătar şi validarea consilierului PNL Simion Sticleţ.

Primarul PDL al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Măsura a fost dispusă la 29 ianuarie 2014 de procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Aurel Olărean este acuzat că, începînd cu iulie 2012, nu şi-a îndeplinit, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu prevăzute de Statutul aleşilor locali, în sensul că nu a propus Consiliului Local Rădăuţi să constate încetarea de drept a mandatului consilierului PSD Nistor Tătar. În acelaşi timp, el nu a semnat referatul constatator întocmit de secretarul Rădăuţilor şi nu a iniţiat un proiect de hotărîre prin care să se ia act de situaţia apărută şi să se declare vacant locul lui Nistor Tătar, care şi-a dat demisia. Asta, deşi primarul avea obligaţia să includă proiectul pe ordinea de zi a primei şedinţe ordinare.

Procurorii au stabilit că prin neîndeplinirea acestor atribuţii, Aurel Olărean a cauzat o vătămare intereselor legale ale părţii vătămate Simion Sticleţ, „concretizată în dreptul acesteia de a îndeplini o funcţie de autoritate publică şi de a-şi exercita mandatul încredinţat în urma votului liber exprimat de membrii colectivităţii locale, în faţa cărora este responsabilă”. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Rădăuţi.

Alte ştiri din Suceava:

FOTO VIDEO Zece persoane, înzăpezite pe un drum judeţean din Suceava, salvate cu şenilata de pompierii suceveni

Cinci drumuri judeţene din Suceava, închise circulaţiei. Trei mii de locuinţe, fără curent electric

Furnizarea energiei electrice, afectată de viscol. 750 de locuinţe sunt nealimentate

Gerul a făcut deja patru victime la Suceava

Fostul şef al IGSU, generalul Ion Burlui, a revenit la conducerea ISU Suceava

EXCLUSIV VIDEO O noapte în tabăra revoluţionarilor din Cernăuţi. Ce vor, cu adevărat, românii şi ucrainenii

FOTO VIDEO Imagini dramatice în timpul revoluţiei din Cernăuţi. Lupte violente între protestatari şi Miliţie. Sediul administraţiei regionale, devastat

Doi liceeni revoluţionează sistemele de securitate. Invenţia de 800 de lei care a uimit specialiştii în domeniu

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie