Prefectul de Suceava a fost eliberat din funcţie de Guvernul Ponta. Vezi cine este în cărţi pentru ocuparea postului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii partidelor din cadrul USL nu au ascuns faptul că doresc să instaleze un nou prefect, care să-l înlocuiască pe Sorin Arcadie Popescu, numit în funcţie de Guvernul Boc după alegerile generale din 2008.

Funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu este vânată atât de PNL, cât şi de PSD Suceava. Alexandru Băişanu, preşedintele PNL Suceava, a şi declarat că propunerea formaţiunii pe care o conduce este Dan Fîrţescu, fost director al Direcţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, în prezent director al Camerei de Conturi Bistriţa Năsăud.

De cealaltă parte, social-democraţii suceveni nu au avansat nici un nume pentru funcţia de prefect. Surse din cadrul PSD Suceava spun însă că printre persoanele care ar putea ajunge pe scaunul de prefect se numără ex-deputatul Mirela Adomnicăi. Alte nume vehiculate sunt ale preşedintelui organizaţiei municipale a PSD Suceava, Ovidiu Donţu, dar şi actualul consilier judeţean, fost subprefect de Suceava, Eugen Girigan.

Intră pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare