Povestea inginerului care a inventat automobilul. Cum i-a „sustras” nevasta una dintre maşini şi a ajutat la inventarea saboţilor de frână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 1885, Karl Benz a folosit pentru prima dată frâna la automobile, respectiv frânarea cu saboţi din lemn. Maşina se oprea cu ajutorul unui levier ce acţiona două blocuri din lemn asupra roţilor din spate.

În anul 1885, Karl Benz a construit primul automobil proiectat pentru a fi propulsat de un motor cu combustie internă. Un astfel de vehicul a costat iniţial undeva la 150 de dolari americani. Neamţul a obţinut brevetul de invenţie pentru acest vehicul la data de 29 ianuarie 1886.

Bertha, soţia lui Benz, a avut o contribuţie importantă la realizarea autovehiculului, însă la vremea respectivă femeile căsătorite nu aveau voie să solicite brevete. Karl Benz şi-a făcut invenţia publică la data de 3 iulie 1886 în oraşul Mannheim din Germania. În perioada 1886 – 1893, au fost construite 25 de autoturisme brevetate de către Benz.

După ce în anul 1873 a realizat cu succes un motor cu piston în doi timpi, neamţul Karl Benz şi-a dedicat întreaga pricepere pentru a dezvolta un vehicul motorizat. Benz Patent – Motorwagen a fost un automobil cu trei roţi ce avea motorul montat în spate. Maşina era construită din tuburi din oţel cu panouri din lemn. Roţile au fost realizate tot din oţel, iar anvelopele din cauciuc solid. Direcţia putea fi controlată prin intermediul unui suport dinţat ce pivota roata din spate.

Autovehiculul inventat de Karl Benz era dotat cu un motor cu ardere internă ce nu cântărea mai mult de 100 de kilograme. Benz Patent – Motorwagen atingea o viteză maximă de circa 16 km/h. Neamţul a îmbunătăţit maşina în anul 1887, când a introdus roţilor spiţe de lemn şi a dotat vehiculul cu frâne.

Bertha Benz era conştientă că invenţia soţului ei avea nevoie de publicitate. Astfel, ea a luat una dintre maşini, fără ca soţul ei să ştie şi a făcut o călătorie de circa 100 de kilometri. Călătoria soţiei lui Benz a avut loc la începutul lunii august a anului 1888. Aceasta i-a luat cu ea şi pe fiii săi, Eugen şi Richard, de 15 şi 14 ani. Cei trei au plecat din Mannheim şi s-au deplasat până în Pforzheim, localitatea natală a Berthei Benz.

Cum în timpul deplasării frânele se tot opreau, soţia lui Benz a cerut unui bărbat să o ajute să monteze piele pe blocurile de frână, inventând în acest mod saboţii de frână. Bertha Benz a ajuns în singuranţă la domiciliul mamei sale, iar după trei zile s-a întors la Mannheim. Ea a străbătut cu Benz Patent – Motorwagen o distanţă de 194 de kilometri.

În Germania, la fiecare doi ani are loc o paradă între Mannheim şi Pforzheim prin care se sărbătoreşte călătoria istorică realizată de Bertha Benz.

Alte ştiri pe această temă:

A murit inventatorul celebrei şampanii de Panciu

O minte sclipitoare. Thedor V. Ionescu, fizicianul căruia îi datorăm cinematografia 3D şi profesorul dedicat, preocupat de dotarea laboratoarelor

Povestea rucsacului. Cine l-a inventat şi cum a evoluat nelipsitul accesoriu de-a lungul istoriei

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”