PORTRET SUCEAVA Bogdan Ilie Macovei bate recorduri la atletism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Ilie Macovei

Adolescentul din Câmpulung Moldovenesc s-a apucat de alergat în urmă cu cinci ani, iar după numai două săptămâni a câştigat prima medalie.

Bogdan Ilie Macovei (16 ani) este elev în clasa a X-a în Câmpulung Moldovenesc, la Colegiul Silvic Bucovina, însă de cinci ani îşi dedică timpul liber antrenamentelor şi competiţiilor la atletism. La numai 16 ani, a reprezentat judeţul Suceava la Campionatele Naţionale, dar şi ţara la Campionatul Mondial în vara acestui an.


A început să facă atletism după ce fratele său mai mare, Mihăiţă (19 ani), l-a îndrumat să se înscrie. Era prin 2006, atunci când a cunoscut-o şi pe Elena Ţîmpău, antrenoarea sa, care i-a devenit în timp cea mai bună prietenă. În urmă cu aproximativ un an jumătate l-a convins şi pe fratele celălalt mai mic, Cosmin (15 ani) să facă sport.


El face canotaj şi a reuşit până acum să fie dublu campion balcanic la canotaj. Acum concurăm în rezultate şi ne dorim ca în anul 2016 să ajungem amândoi să participăm la Jocurile Olimpice“, ne-a spus Bogdan Macovei. La numai două săptămâni după ce s-a apucat de atletism a reuşit să câştige etapa judeţeană la copii, la proba 800 de metri.


După doi ani de antrenamente a ajuns campion naţional la aceeaşi probă. Din anul 2009, au început să vină toate reuşitele, trei titluri de campion naţional la probele de 800 şi 1.500 metri sală şi 1.500 metri în aer liber, şi locul al II-lea la 800 de metri în aer liber. În anul 2010 a câştigat de două ori titlul de campion naţional, la juniori III, la ambele probe. „Chiar dacă eu eram la juniori III, am participat şi la juniori II, cu cei mai mari ca mine, şi am luat locul al doilea la 800 metri şi locul al treilea la 1.500 metri, ambele în sală. Aici am bătut recordurile naţionale pentru juniori III, la amândouă probele fiind cea mai emoţionantă competiţie atât pentru mine ca sportiv, cât şi pentru doamna antrenoare deoarece erau primele recorduri“, a mai spus Bogdan Macovei.


În acelaşi an, a bătut recordurile naţionale la ambele probe şi în aer liber, concurând cu juniorii II, unde s-a clasat pe locul al doilea atât la 800, cât şi la 1.500 metri. În urma rezultatelor obţinute a participat anul trecut la Campionatul Balcanic, unde a ocupat locul al III-lea şi a bătut din nou recordurile naţionale la 1.500 metri.


În acest an a devenit multiplu campion naţional, la juniori III, şi a participat la Campionatul Mondial de la Lille, din Franţa. „A fost cea mai grea competiţie. Aveam nişte emoţii şi tremuram tot. Am reuşit să mă clasez pe locul 25, iar la Festivalul Olimpic European pentru Tineret din Turcia, un fel de campio-nat european, m-am clasat pe poziţia a opta“, a explicat Bogdan. La începutul lunii, tânărul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Suceava a câştigat şi locul I la Crosul „Loteriei Române“ de la Iaşi.

întrebări şi răspunsuri


Urmezi Liceul Silvic, te vezi lucrând peste câţiva ani în acest domeniu?
Nu. Îmi doresc să urmez o facultate de educaţie fizică şi sport şi să continui cu sportul deoarece nu contează atât de mult partea financiară, ci faptul că faci acel lucru cu plăcere.
Ai regretat vreodată că te-ai apucat de atletism?
Nu mi-a părut rău niciodată. Dacă aş putea da timpul înapoi aş face acelaşi lucru, doar poate nu aş mai repeta unele greşeli făcute.

ce-i place
Lui Bogdan îi plac foarte mult excursiile şi să iasă cu prietenii.

ce nu-i place
Nu-i plac oamenii care beau şi fumează.

profil
născut. 26 iulie 1995, Câmpulung Moldovenesc.
studii. Este elev în clasa a X-a la Colegiul Silvic Bucovina din Câmpulung Moldovenesc.
familie. Mai are doi fraţi şi o soră.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile