Poliţist înjunghiat în centrul oraşului Suceava, în timp ce-şi ţinea propriul copil în braţe. Omul legii se afla în concediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist a fost înjunghiat duminică, 8 septembrie, în jurul orei 20.30, chiar în centrul oraşului Suceava. Bărbatul se afla în timpul liber când un tânăr s-a apropiat de el şi i-a înfipt cuţitul în braţ, după care a fugit. În timp ce era atacat, poliţistul îşi ţinea copilul în braţe. Scena a fost surprinsă de o cameră de supraveghere, de la intersecţia străzii Mitropoliei cu bulevardul Ana Ipătescu.

Potrivit Poliţiei Suceava, în timp ce se afla în concediu de odihnă şi era cu soţia şi copilul său minor în parcul central din municipiul Suceava, un poliţist a observat un tânăr recalcitrant şi agresiv care a abordat un tânăr şi o tânără care stăteau pe o bancă.

Agresorul, Vasilică Ionuţ Loghin (29 de ani), din comuna Fântânele, a ajuns în municipiul Suceava duminică, 8 septembrie, şi atacat doi tineri care stăteau pe o bancă în parcul central. Cele două victime aveau 19 ani, tânărul era din Cajvana, iar fata din Milişăuţi. 

Poliţistul a intervenit ca să-l potolească pe agresor, după care a plecat. Loghin l-a ajuns din urmă şi l-a atacat. L-a înjunghiat în braţ în timp ce-şi ţinea copilul în braţe. Scena a fost surprinsă de de o cameră de supraveghere, care aflată la distanţă destul de însemnată de locul în care s-a produs agresiunea

Vasilică a fugit, însă a fost identificat, prins şi băgat în arestul Inspectoratului de Poliţie Suceava. Agentul de poliţie s-a dus la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru „lovire şi alte violenţe”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online