Pod distrus la inundaţiile din iunie, refăcut în mod miraculos. Localnicii nu se aşteptau să fie gata atât de repede

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: DRDP Iaşi

Podul din oraşul Milişăuţi, judeţul Suceava, a fost redeschis circulaţiei rutiere la aproape jumătate de an după ce a fost afectat de inundaţii. Lucrările au fost executate în trei luni, spre uimirea şoferilor, dar şi a producătorilor de varză de la Milişăuţi.

Podul de pe drumul naţional 2H, din Milişăuţi, reparat după ce a fost afectat de inundaţii, a fost redat circulaţiei luni dimineaţă, la ora 10.00. Şoferii s-au bucurat că investiţia a fost finalizată într-un termen scurt. În ultimele şase luni, conducătorii auto care s-au deplasat de la Suceava la Rădăuţi au fost nevoiţi să facă un ocol prin comuna Dorneşti sau să îşi asume riscul de a circula pe un pod improvizat peste râul Suceava.

Bucuroşi au fost şi producătorii de murături de la Milişăuţi, care au rămas fără clienţi din cauza podului stricat. „ N-am vândut nimic vara asta. Aşa dacă se deschide podul mai vindem ceva”, ne-a spus Maria Cosovanu, producătoare de varză.

Podul a fost închis circulaţiei în iulie, după ce un pilon s-a deplasat din cauza viiturilor.

„A fost un efort susţinut al colegilor din DRDP Iaşi, care s-au mobilizat exemplar în ceea ce priveşte derularea procedurilor de achiziţie în regim de urgenţă, astfel că, la finele lunii august am putut începe lucrările. Din motive de operativitate, s-a optat pentru detonarea pilei numărul 6 şi a ultimelor două deschideri ale podului, după care s-a trecut la reconstruirea acestora. Mulţumim pe această cale constructorului, care a dat dovadă de operativitate şi seriozitate maximă, dar şi autorităţilor locale şi judeţene, care ne-au sprijinit în toate demersurile noastre, de la închiderea circulaţiei şi până la finalizarea lucrărilor”, a declarat inginerul Romeo Caciuc, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Suceava, potrivit unui comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a DRDP Iaşi.

Prezentă la Milişăuţi, prefectul de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat că reluarea circulaţiei pe pod este „un act de normalitate”.

Lucrările au costat 6,4 milioane de lei. Licitaţia organizată în regim de urgenţă a fost adjudecată de compania Geiger Transilvania din Sibiu. Lucrările au fost executate în termenul asumat prin contract, adică trei luni şi jumătate.

Podul de la Milişăuţi a fost construit în anul 1962 şi are o lungime totală de 200 de metri. Pe perioada în care podul a fost închis, circulaţia s-a desfăşurat pe un pod provizoriu amenajat de primăria Mililşăuţi.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani