Plutăritul pe Bistriţa, îndeltnicire „dezgropată“ după patru decenii

Plutaşii de odinioară transportau oameni sau lemne spre fabricile de cherestea, pe distanţe de sute de kilometri. Tradiţia a pierit după ce s-a dezvoltat transportul rutier. În prezent, pe Bistriţa mai ajung turiştii dornici de o aventură inedită.

Plutăritul a fost practicat sute de ani pe Valea Bistriţei Aurii. Pe vremuri, acesta reprezenta singura modalitate de transport a lemnului către marile oraşe unde erau fabrici de cherestea. Din vremurile de altădată, „ucise“ de dezvoltarea transportului rutier, au mai rămas câţiva plutaşi autentici, ale căror cunoştinţe mai servesc doar turiştilor dornici de o „croazieră“ pe apa Bistriţei. În comuna Ciocăneşti i-am găsit pe doi dintre ei.

Cu pluta până la Dunăre

Vasile Morari, de 70 de ani, ne-a povestit că a mers prima dată la plutărit la vârsta de 14 ani. „Am prins meseria asta de băiat mic. Mergeam cu tata de pe la 14 ani şi am făcut asta cam zece ani după aceea. Însă, în anul 1969, au apărut remorcile, iar lemnul a fost preluat de maşini“, îşi aduce aminte  Vasile Morari.  Coleg de breaslă i-a fost Vasile Raia, care a învăţat meserie la 13 ani de la tatăl său, când îl lua pe plutele care plecau pe Bistriţa.

„Mergeam cu lemnul pe apă de la Vatra Dornei spre fabricile din Bicaz, multe plute se duceau chiar până la Dunăre. Plecau de aici de pe Bistriţa, se întâlnea Bistriţa cu Siretul la Bacău şi de acolo ajungeau până la Dunăre. Mergeau sute de kilometri şi duceau sute de metri cubi de lemn“, povesteşte Vasile Raia. Startul la plutărit se dădea în primăvară, când se dezgheţau apele. Sezonul începea pe 15 martie şi se termina la 15 noiembrie. „Era foarte frumos. Toată vara, câteva luni de primăvara, de când se dezgheaţă apa şi până toamna târziu când îngheţa, în fiecare zi plecau plute, poate şi câte 20“, a continuat moş Vasile cu nostalgie.

Pentru pornirea plutelor, după ce erau asamblate, se foloseau haiturile, adică baraje construite în amonte de locurile de plecare, care aveau rolul de a aduna apa pentru un flux puternic de start. „Creştea apa şi odată cu apa se dădea drumul şi la plute. La haituri se făceau baraje cu porţi care se ridicau atunci când plutele trebuiau să plece“, mai spune Vasile Raia. 

Marin Gheorghe face parte din aceeaşi breaslă şi ne-a povestit cum se construiau plutele în urmă cu 50 de ani. „Se făceau din buşteni de brad, de molid, tăiaţi la dimensiuni de 12 metri lungime. La buză aveau un caladeu de patru sau mai mulţi metri lăţime, iar huzura era de şapte metri. Pluta are trei cârme, două în faţă şi una în spate, pentru a ţine direcţia de mers“, ne-a explicat Marin Gheorghe. Pe unele plute era construită şi o vatră, un loc special pentru făcut focul unde se preparau bucatele pe parcursul drumului.

Un alt meseriaş este Constantin Cojocaru. Acesta a şi scos o carte, „Plutaşii de pe Bistriţa“, unde a scris atât despre evoluţia plutăritului în istorie, cât şi despre modul de construcţie a plutelor de-a lungul vremurilor.

De pe apă, direct la fabrica de cherestea

„Este singura carte din literatura de specialitate. Cartea a fost foarte bine primită de oamenii din domeniul exploataţiilor forestiere şi  din transportul lemnului“, a spus mândru Constantin Cojocaru. Acesta îşi aduce aminte şi în prezent cum se făcea negoţ pe apa Bistriţei.  „Veneau plutele de la Dorna sau de la Broşteni şi erau prinse la mal în Lunca, Mădei, Poiana Borcei sau Lungeni, unde erau mai multe schele de tranzit. Acolo, plutaşii predau plutele dragomanului de schelă şi alţi plutaşi le luau şi le duceau până la Piatra Neamţ, unde erau demontate şi intrau în fabricile de mobilă, de hârtie sau de cherestea. Altele mergeau până la Galaţi“, a povestit Constantin Cojocaru.

Turism cu pluta la cererea străinilor

În vremurile de astăzi, doar turiştii mai sunt interesaţi să facă o plimbare cu pluta pe Bistriţa, la fel ca altădată. Curse de acest gen se pot face doar în zona Broşteniului sau în apropierea Ciocăneştiului, unde sunt iniţiative de reînviere a acestei vechi tradiţii. „În 2007, am aflat la Congresul Internaţional al Plutaşilor din Munţii Pădurea Neagră că cercetătorii germani au scos la iveală ceva senzaţional despre noi. Ei au spus că primii plutaşi din Europa au fost aici, pe Valea Bistriţei Aurii, în anii 1200. Trebuie să valorificăm această moştenire şi de aceea vrem să reînviem plutăritul pe Bistriţa, pentru turişti“, a declarat Gheorghe Tomoioagă, primarul din Ciocăneşti. El vrea să construiască pe Bistriţa baraje din lemn, după vechile tradiţii, care să ajute la circulaţia plutelor. Are şi avantajul că în Ciocăneşti şi în împrejurimi încă mai sunt plutaşi veterani care ştiu meşteşugul construirii unei plute, dar şi mânuirea ei pe apă.

Cereri din străinătate

„Avem în fiecare an cereri din străinătate. Ne sună foarte mulţi turişti şi ne întreabă dacă organizam acest rafting cu pluta. Cred eu că în viitorul nu foarte îndepărtat vom reuşi să facem acest lucru“, a mai spus Gheorghe Tomoioagă.