Pistolarul Marius Ursu a fost trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Ursu se află în arest preventiv

După o ceartă provocată pe fondul consumului de alcool, supărat că a fost scos afară din apartamentul unde petrecea alături de amici, bărbatul s-a întors cu puşca de vânătoare să se răzbune.

Fără a avea permis de armă letală, Marius Ursu avea şi a folosit o armă de vânătoare din categoria armelor letale, trăgând două focuri în uşa de acces a apartamentului în care a petrecut alături de amici şi apoi a pătruns fără drept în interior, unde a mai executat un foc în geamul uşii de acces în sufragerie, distrugându-l şi pe acesta.

Prin rechizitoriul întocmit ce procurori, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava  a dispus  trimiterea în judecată a lui Marius Ursu, cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunilor de „violare de domiciliu”, „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi „uz de armă letală fără drept”.

VEZI AICI IMAGINI CU PISTOLARUL MARIUS URSU

S-a reţinut în sarcina inculpatului că în data de 22.10.2011, fără a avea permis de armă letală, a deţinut şi folosit o armă de vânătoare din categoria armelor letale, trăgând două focuri în uşa de acces a unui apartament situat în municipiul Suceava, pe care a distrus-o în zona sistemului de închidere şi apoi a pătruns fără drept în interior, unde a mai executat un foc în geamul uşii de acces în sufragerie, distrugându-l şi pe acesta.

UPDATE FOTO Scos afară de la petrecere, s-a întors cu puşca să se răzbune