Peste două mii de hectare de pădure au fost puse la pământ de o furtună puternică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
2.235 de hectare de pădure au fost afectate de o furtună puternică. FOTO Garda Forestieră Suceava

Furtuna de duminică seară a produs în doar două ore pagube mari în pădurea de la Demăcuşa din comuna suceveană Demăcuşa. Nu mai puţin de 2.335 de hectare de pădure au fost afectate de furtuna puternică.

Furtuna din seara de 17 iulie 2016 a produs în mai puţin de două ore, între 16.00 şi 18.00, importante pagube în fondul forestier prin ruperea şi, mai ales, prin dezrădăcinarea şi doborârea la pământ a arborilor.

Pagubele s-au produs în fondul forestier din zona Demăcuşa, pădure administrată prin Baza Experimentală Tomnatic. Au fost afectate păduri de molid, atât cele tinere cât şi arborete aflate la vârsta exploatabilităţii.

Suprafaţa totală afectată de doborâturi şi rupturi disparate de arbori este de peste 2.335 de hectare. Volumul masei lemnoase puse la pământ este estimat la circa 24 de mii de metri cubi. Din acest volum, pe o suprafaţă compactă de 35 de hectare au fost doborâţi toţi arborii. 

Volumul acestei doborâturi în masă de pe cele 35 de hecare este apreciat la 15 mii demetri cubi. Restul de nouă mii de metri cubi de material lemnos sunt răspândiţi pe alte circa 2.300 de hectare.

Silvicultorii lucrează în prezent la deschiderea drumurilor forestiere blocate. Au fost identificate zonele afectate de calamitate şi s-a întocmit o programare a lucrărilor de evaluare a masei lemnoase de exploatat, urmând ca, în cel mai scurt timp, masa lemnoasă să fie scoasă la licitaţie şi să înceapă lucrările de exploatare forestieră.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite