Peste 800 de cartușe, găsită sub podeaua clopotniței unei biserici, unde se fac lucrări de reparații

0
Publicat:

Descoperirea a fost făcută la Biserica „Adormirea Maicii Domnului" din localitatea suceveană Straja. Pirotehniștii au fost chemați la fața locului.

arsenal de război în clopotniță biserică, FOTO: ISU Suceava

Descoperire neașteptată în clopotnița unei biserici vechi din localitatea suceveană Straja. Constructorii care fac lucrări la clopotnița din curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului" au găsit sute de elemente de muniție sub podeaua din lemn a construcției.

Oamenii su sunat la 112 iar la fața locului au ajuns pirotehniști de la ISU Suceava.

În urma lucrărilor de asanare efectuate de către pompierii pirotehniști, au fost identificate 883 cartușe de infanterie, calibrul 8 milimetri și două măști contra gazelor, toate din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și în stare perfectă de funcționare.

Elementele de muniție au fost ridicate de cadrele ISU iar ulterior au fost transportate și depozitate provizoriu, până la distrugerea lor într-un poligon autorizat.

Purtătorul de cuvânt a ISU Suceava, Alin Găleată, face un apel către cetățeni ca în cazul descoperirii unor elemente de muniție să izoleze zona și să sune imediat la 112. Muniția respectivă nu trebuie mutată, deteriorată sau pusă pe foc, existând riscul producerii unor explozii.

Singurii în măsură să ridice elementele pirotehnice și să le distrugă sunt pirotehniștii din cadrul ISU pentru că au fost cazuri în care oameni au fost răniți grav în timp ce mutau sau încercau să distrugă muniție de război funcțională și găsită accidental.

Recent, polițiștii din comuna dâmbovițeană Dragodana au fost chemați să intervină într-un conflict între doi care se certau pe un obuz pe care își ascuțeau coasa.

La fața locului au descins reprezentanții ISU, dar și o ambulanță SMURD. Obuzul neexplodat din Al Doilea Război Mondial a fost ridicat de ISU pentru ca ulterior să fie distrus.

Obuzul se afla pe hotarul dintre cei doi vecini, iar unul dintre ei obișnuia să își ascută coasa pe el, spre disperarea celuilalt, care nu era lăsat să facă acest lucru, așa că între cei doi izbucnise un adevărat conflict.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare