Percheziţii de amploare ale procurorilor DIICOT la Rădăuţi şi Suceava în cazul unei fraude bancare de 1 milion de euro FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mascaţii caută 26 persoane despre care au informaţii că ar face parte dintr-o reţea specializată în fraude bancare. Au avut loc percheziţii în alte şapte judeţe din România, dar şi în Germania.

Percheziţiile au început la primele ore ale zilei şi au vizat mai multe locuinţe din Suceava şi Rădăuţi.

Procurorii au ridicat mai multe persoane, atât pe raza judeţului Suceava, cât şi în alte şapte judeţe:  Arad, Sibiu, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Bacău şi Iaşi. Simultan, a fost efectuată o percheziţie domiciliară şi în localitatea Tubingen - Germania, la un imobil aparţinând unuia dintre liderii grupării.

Procurorul şef al DIICOT Suceava, Marius Cazac, a precizat că au fost găsite, până în prezent, 16 din cele 26 de persoane ce urmează să fie audiate de către procurori la sediul DIICOT Suceava.

Potrivit primelor informaţii, prejudiciul cauzat de reţeaua specializată în fraude bancare se ridică la 1 milion de euro.

Anchetatorii spun că, în perioada 2010 - 2012, aceste persoane au constitut un grup infracţional organizat, acţionând pe teritoriile Germaniei, Italiei, Angliei şi României, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale, prin fraudarea de conturi bancare aparţinând cu predilecţie clienţilor băncii Poştei Italiene, potrivit Mediafax.

Membrii grupării obţineau prin phishing date şi adrese e-mail aparţinând clienţilor băncilor vizate, iar prin mesaje de tip spam îi îndrumau să acceseze linkuri către pagini web clonă unde să introducă datele bancare personale (user/nume utilizator, parolă acces, număr card, data expirării), care permiteau accesarea conturilor online banking.

Citeşte şi:

Percheziţii în Suceava! Procurorii de la DIICOT caută doguri

Procurorii DIICOT au destructurat un grup infracţional care a prejudiciat statul cu un milion de euro

Arestări la Suceava într-o reţea de trafic de droguri. Şapte adulţi şi un minor, trimişi după gratii

Vom reveni cu amănunte!

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete