Pedeapsa capitală în România: „Mai puţin de 400 de oameni au fost executaţi legal până la căderea regimului“
0Pedeapsa cu moartea a existat pe teritoriul României încă din cele mai vechi timpuri şi a fost abolită la începutul anului 1990. În perioada comunistă, aproape 400 de oameni au sfârşit prin a fi executaţi pentru diferite infracţiuni comise.
Pedeapsa cu moarte a fost folosită pe teritoriul României încă din cele mai vechi timpuri. Domnitorul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, a rămas cunoscut în istorie pentru că utiliza pedeapsa cu moartea, trăgând în ţeapă pe cei ce nu îi respectau ordinele sau făceau tot felul de fărădelegi. Horea şi Cloşca, doi dintre conducătorii răscoalei ţăranilor din anul 1784, au fost condamnaţi la moarte, fiind traşi pe roată.
În anul 1864, la scurt timp după unirea Principatelor Române, a fost scoasă din Codul Penal pedeapsa cu moartea. Atunci s-a stabilit ca pe timp de pace nimeni să nu fie condamnat la moarte, indiferent de infracţiunea pe care o comitea. România a fost una dintre primele state din Europa ce a abolit pedeapsa cu moartea.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pedeapsa cu moartea a fost folosită destul de des, oamenii fiind executaţi după ce erau condamnaţi pentru fapte de trădarea, spionaj sau jaf. În vremea respectivă, numărul persoanelor condamnate la moarte a crescut foarte mult.
Comuniştii au continuat să folosească foarte des pedeapsa cu moartea. Aceştia chiar s-au răzbunat pe rivalii politici şi pe liderii legionari, mulţi dintre ei sfârşind în faţa plutonului de execuţie. După retragere trupelor sovietice din România, Gheorghe Gheorghiu – Dej a folosit chiar excesiv pedeapsa capitală, ajungându-se chiar la condamnarea la moarte a unor persoane acuzate de infracţiuni economice. Chiar dacă nu există o statistică clară, între 1944 şi 1968 se presupune că au fost executate peste 250 de oameni.
În perioada în care Nicolae Ceauşescu a fost preşedintele României, pedeapsa cu moartea era folosită mai mult pentru a intimida poporul. Cazurile Râmaru şi Bachus au fost extrem de mediatizate în ziarele vremii, scopul fiind acela de a scădea numărul infracţiunilor comise pe teritoriul României.
„Mii de oameni au fost ucişi de către reprezentanţi ai statului după ce comuniştii au preluat puterea în România la mijlocul anilor ‘1940 până către finele anilor ‘1950, în vreme ce mai puţin de 400 au fost executaţi legal până la căderea regimului. De ce a ales regimul această cale pentru o parte dintre ei şi cum au coexistat cele două forme de crime comise de stat? Deşi marginală comparativ cu alte fenomene represive din aceeaşi perioadă, precum execuţiile extrajudiciare sau morţii în închisori, în special din punct de vedere cantitativ, suntem de părere că prevederile legale şi modalitatea în care acestea au fost utilizate ilustrează cu succes procesul de politizare a însăşi pedepsei cu moartea“, a arătat istoricul Radu Stancu.
Comuniştii nu foloseau pedeapsa capitală în mod uniform. Mulţi dintre cei condamnaţi la moarte, sfârşeau în faţa plutonului de execuţie din cauza presiunilor politice. În timpul regimului Ceauşescu au fost executate 104 persoane. Până şi liderul comunist şi soţia sa, Elena, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi în decembrie 1989. Aceştia au fost şi ultimele persoane ce s-au ales cu pedeapsa capitală, în România.
După 1990, pedeapsa cu moartea a fost abolită fiind înlocuită cu închisoarea pe viaţă. De-a lungul timpului au mai existat iniţiative de reintroducere a pedepsei capitale, însă fără vreun rezultat.
„Pedeapsa capitală a fost abolită în România la 7 ianuarie 1990, la câteva zile după căderea regimului comunist. România a semnat la 15 martie 1990 şi a ratificat la 27 februarie 1991 Al doilea protocol opţional al Convenţiei internaţionale a Naţiunilor Unite asupra drepturilor civile şi politice şi de asemenea a ratificat Protocolul nr. 6 la Convenţia europeană asupra drepturilor omului în mai 1994, ambele, documente privitoare la abolirea pedepsei cu moartea“, a mai menţionat Radu Stancu.
Alte ştiri pe această temă: