Paraşutistul care a căzut în mulţime la un miting aviatic la Suceava face parte din lotul naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paraşutistul care a căzut în mulţime, rănind un copil, sâmbătă, 4 august, în timpul mitingului aviatic de la Suceava, este din Braşov, face parte din lotul naţional şi are peste o mie de salturi la activ.

Un paraşutist care participa la mitingul aviatic de pe Aeroportul "Ştefan cel Mare" din Salcea a fost la un pas de a provoca o tragedie, după ce ratat aterizarea şi a intrat în publicul care asista la demonstraţiile aeriene.

Incidentul a avut loc sâmbătă, 4 august. La câţiva metri de sol, paraşutistul, Dragoş Mureşan, a pierdut controlul paraşutei şi a căzut pe un copil de 12 ani, după care s-a lovit de pământ, potrivit Mediafax.

Totul s-a întâmplat la câteva zeci de minute după începerea mitingului aviatic, în timpul demonstraţiei de paraşutism.

La un moment dat, unul dintre paraşutişti a pierdut controlul şi a intrat din plin într-un copil din Bistriţa Năsăud, venit la demonstraţia aviatică împreună cu unchiul şi mătuşa sa.

La locul accidentului a sosit imediat ambulanţa SMURD care se afla pe aeroport. Copilul şi paraşutistul au fost stabilizaţi de către cadrele medicale.

„Paraşutistul a atins un copil de 12 ani.Din primele estimări ale personalului care a acordat primul ajutor medical, cei doi nu arată că ar avea fractură la coloană, deoarece şi-au mişcat singuri gâtul, membrele şi bazinul. Sunt conştienţi și au răspuns la stimuli", a spus Ioan Burlui, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Copilul are un traumatism cranio-cerebral, iar paraşutistul fractură deschisă la mâna dreaptă şi la piramida nazală. A fost transportat la Iaşi pentru investigaţii suplimentare.

Paraşutistul care a provocat accidentul are 29 de ani şi este membru al Aeroclubului din Braşov.

Din spusele colegilor săi, Dragoş Mureşean este un paraşutist experimentat, având între 700 şi 1000 de salturi cu paraşuta. El se pregătea să devină instructor de paraşutism şi se pare că urma să participe la campionatele mondiale de paraşutism.

Citeşte şi:

Un paraşutist a căzut în mulţime şi a rănit un copil, la un miting aviatic de la Suceava

Aşii aerului din România şi-au dat întâlnire la Suceava. Demonstraţii spectaculoase de măiestrie în zbor FOTOGALERIE

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG