Paradoxul gropii de gunoi de la Moara: Depozitul ecologic a fost finalizat de aproape un an de zile, însă recepţia proiectului nu a fost realizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Groapa de gunoi de la Moara este finalizată, însă stă neutilizată de un an de zile. FOTO: Dănuţ Zuzeac

Problemele de la staţia de tratare a levigatului, zeama care rezultă din amestecul apelor pluviale cu gunoaiele din groapă, nu au permis inaugurarea gropii de gunoi de la Moara. Dacă iniţial probele realizate au arătat că totul ar fi în ordine, ulterior inginerii de la consultanţă s-au răzgândit şi au dispus acum reluarea acestor probe la staţia de levigat. Până când rezultatele acestor teste nu vor fi în ordine, groapa nu va fi inaugurată.

Deschiderea oficială a depozitului ecologic de la Moara este amânată de peste un an de zile, deşi lucrările au fost finalizate. Astfel, gunoaiele oraşului Suceava dar şi a altor localităţi din zonă sunt acum depozitate pe rampe temporare, în cazul municipiului reşedinţă de judeţ, pe o platformă deţinută de DIASIL, în zona Termica, pe raza comunei Ipoteşti.

Lucrările de la groapa de gunoi de la Moara au fost finanţate cu fonduri europene atrase prin Programul Operaţional Sectorial – Mediu, Consiliul Judeţean Suceava urmând a implementa la nivel de judeţ aşa numitul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor, iar groapa de la Moara este doar unul din proiectele incluse şi care, la rândul său, este împărţit în două.

Inaugurarea depozitului ecologic de la Moara nu a fost făcută din cauza levigatului, un reziduu rezultat din amestecul apelor meteo cu gunoiul depozitat şi care are o compoziţie ce poate diferi de la an la an. Acesta nu poate fi tratat într-o staţie de epurare convenţională, ci trebuie una care trebuie să îndeplinească alte criterii tehnice, specifice acelui deşeu toxic rezultat la gropile de gunoi, iar în urma tratării levigatului trebuie să rezulte o apă care să aibă măcar caracteristicele din sursele industriale, dacă nu chiar parametrii de potabilitate obişnuiţi. Până de curând, rezultatele încă nu au fost considerate conforme.

„Recepţia depozitului ecologic de la Moara, componentă a sistemului integrat de management al deşeurilor (SMID) în judeţul Suceava, este în faza finală”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. Acesta a mai arătat că ultimele teste şi probe tehnologice, ce au fost realizate la depozitul ecologic de la Moara, au fost în ordine. Astfel că, în cel mai scurt timp, în mod normal, groapa de gunoi de la Moara ar trebui să fie dată în folosinţă.

Groapa de la Moara ar trebui să deservească localităţile din zona de deal şi de şes a judeţului Suceava. Cea mai proastă parte din toată această afacere este că nu sunt alte locuri de depozitare a deşeurilor în judeţul Suceava, iar primăriile au o presiune foarte mare pe linie de mediu, toate aşteptările fiind spre groapa de la Moara. Iar aşteptările au cam fost înşelate, până în prezent.

Valoarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) pe judeţul Suceava este de 269.737.007 lei din care sumă eligibilă este 188.394.213 lei, contractul de finanţare fiind semnat în 11 aprilie 2011 pentru 13 contracte de lucrări ce sunt prevăzute în întregul proiect între care investiţiei de la Moara a revenit o  sumă de circa 45 de milioane de lei – circa 11 milioane de euro, la acea vreme. 

Alte ştiri pe această temă:

Groapa de gunoi de pe Mestecăniş a fost construită ilegal. Consiliul Judeţean Suceava riscă să înapoieze Uniunii Europene toţi banii investiţi

Cine este săteanul care a stopat cea mai mare aberaţie cu fonduri UE din România: groapa de gunoi din vârful muntelui

Cum s-au „evaporat“ 20.000 de tone de gunoi în judeţul Galaţi. Detaliile unei manevre de prostire a Comisiei Europene

Mai multe pentru tine:
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Comisarul european pentru energie a ajuns în România. Despre ce va discuta cu ministrul Bogdan Ivan
Șansa istorică de care România refuză să profite. Cum am putea da noul șef al ONU: „Un proiect de asemenea magnitudine ar aduce putere”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră