O şoferiţă a murit după ce s-a răsturnat cu maşina în albia unui pârâu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără de 23 de ani, din comuna suceveană Vatra Moldoviţei, din cauza vitezei a pierdut controlul asupra maşinii pe care o conducea, răsturnându-se în albia unui pârâu. În urma impactului, şoferiţa a decedat, iar trei pasageri din autoturismul ei s-au ales cu leziuni grave.

Un grav accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă în comuna suceveană Moldoviţa. În jurul orei 06.00, Maria Aneci, de 23 de ani, din comuna Vatra Moldoviţei, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Golf, pe DJ 176 din direcţia Moldoviţa spre Vatra Moldoviţei, după o curbă uşoară spre stânga, din cauza vitezei a pierdut controlul asupra volanului, a derapta, izbindu-se violent cu laterala stânga de un copac situat pe partea dreaptăa drumului, după care s-a răsturnat pe cupolă în albia Pârâului Hăuceni, aflat la o diferenţă de nivel de 3,60 de metri.

Şoferiţa Maria Aneci a decedat în drum spre spital, cadavrul ei fiind depus la morga Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-a va face necropsia. În momentul producerii accidentului, în maşină mai erau Gheorghe Răzvan Porşega, de 28 de ani, Ionel Găiniceanu, de 35 de ani şi Andrei Semco, de 19 ani, toţi din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei. Ei au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Gheorghe Răzvan Porşega a fost transportat la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, iar apoi transferat la Spitalul Judeţean Suceava, fiind diagnosticat cu traumatism cranio – cerebral, contuzie toraco – abdominală, în observaţie fracturi costale, conştient. Ionel Găiniceanu a fost transportat la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc, unde a primit diagnosticul de TCC, traumatism coloană cervicală, traumatism toraco – abdominal, conştient, etilism. Andrei Semco a fost dus cu ambulanţa direct la Spitalul Judeţean Suceava, fiind diagnosticat cu TCC, traumatism abdominal, etilism acut.

În acest caz, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie