Numărul sucevenilor infectaţi cu HIV creşte alarmant, însă banii alocaţi pentru tratarea acestora se împuţinează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul sucevenilor diagnosticaţi cu SIDA sau HIV a ajuns la 237, având o creştere de 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ciudat este faptul că, în acest an, Ministerul Sănătăţii a alocat mai puţin bani pentru tratamentul acestor pacienţi. Dacă în 2015, DSP Suceava a primit 6,1 milioane de lei pentru derularea Programului Naţional pentru supravegherea şi controlul HIV, în 2016 suma ajunge la doar 5,2 milioane de lei.

Numărul bolnavilor infectaţi cu virusul HIV sau suferind deja de SIDA este în creştere la nivelul judeţului Suceava, situaţia devenind alarmantă. Mulţi pacienţi renunţă din proprie iniţiativă la tratament, considerând că lupta cu această maladie nu-şi mai are rostul, iar cea mai mare parte a bolnavilor de SIDA preferă să se izoleze într-o lume a lor.

Situaţia este foarte gravă, deoarece numărul pacienţilor înregistraţi în evidenţele secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean a crescut cu aproape 15% în ultimul an. În aceeaşi perioadă a anului trecut erau 209 pacienţi, numărul acestora ajungând acum la 237, dintre care doar 202 pacienţi urmează tratamentul de specialitate.

Printre bolnavii cu HIV se află şi două femei însărcinate, monitorizate în prezent de cadrele medicale. Alte două femei seropozitive au născut, de la începutul acestui an, aşteptându-se încă rezultatele care să confirme dacă bebeluşii sunt sau nu infectaţi. Tot în cursul acestui an, un pacient a pierdut lupta cu viaţa. Este vorba despre un bărbat diagnosticat cu SIDA în vara anului 2015.

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a primit de la Ministerul Sănătăţii suma de 5.271.000 de lei, pentru derularea Programului Naţional pentru supravegherea şi controlul HIV. Aceşti bani ar trebui să acopere cheltuielile necesare derulării acestui program până la sfârşitul anului. Există totuşi un paradox, deoarece numărul bolnavilor seropozitivi din judeţul Suceava a crescut faţă de anul trecut, în timp ce fondurile alocate de către Ministerul Sănătăţii pentru aceşti bolnavi a scăzut.

Astfel, în luna martie a anului 2015, în Suceava erau 209 pacienţi diagnosticaţi cu HIV/SIDA, iar Ministerul Sănătăţii a alocat suma de 6.136.000 de lei, iar acum sunt 237 de astfel de pacienţi pentru tratamentul cărora s-a primit suma de 5.271.000 de lei.

Aşa cum reiese din datele statistice furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Suceava, patru persoane au murit în cursul anului trecut din cauza infecţiei cu HIV. Tot din acest raport reiese că de la an la an, tot mai mulţi pacienţi sunt depistaţi ca fiind infectaţi cu acest virus. În cursul anului 2014 au fost diagnosticaţi 17 pacienţi, iar în cursul anului trecut numărul pacienţilor nou descoperiţi a fost de 25. Tot în cursul anului trecut s-au înregistrat şi şase decese în rândul persoanelor seropozitive.

„Suntem un pic dezamăgiţi pentru că în atâţia ani de zile, după atâtea întâlniri, mese rotunde, acţiuni şi programe de consiliere, numărul de pacienţi seropozitivi a crescut. Nu ştiu din ce cauză nu am reuşit să fim mai eficienţi şi să reducem această infecţie cronică”, a declarat doctorul Corina Stănescu, şefa secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean Suceava.

Printre bolnavii seropozitivi sunt şi două familii, soţ-soţie. Este vorba despre două cupluri diagnosticate în cursul lunii august 2014. În primul caz, pacienţii au vârsta de 27, respectiv 28 de ani, iar în cel de-al doilea, ambii sunt în vârstă de 48 de ani. Toţi au luat boala pe cale sexuală, o parte dintre ei declarând medicilor că au călătorit în străinătate, întreţinând relaţii sexuale acolo.

„Vrem să atragem atenţia populaţiei, pe această cale, asupra relaţiilor ocazionale şi asupra comportamentului sexual în general. Chiar dacă testul pentru depistarea HIV nu este obligatoriu la eliberarea certificatului pentru întocmirea dosarului de căsătorie, noi îl recomandăm. Şi dorim să atragem încă o dată atenţia asupra necesităţii acestor investigaţii atunci când se ia decizia de a avea un copil”, susţin reprezentanţii DSP Suceava.

Potrivit evidenţelor, 202 dintre pacienţii seropozitivi sunt trataţi pe plan local, în timp ce 12 urmează terapia de specialitate în diferite clinici din ţară, doi nu au încă nevoie de medicamente, iar restul au fost pierduţi din evidenţele medicilor, ceea ce înseamnă că cel mai probabil au renunţat la medicaţia care i-ar fi ţinut în viaţă. Costul lunar al tratamentului pentru aceşti bolnavi este de peste 500.000 lei.

Alte ştiri pe această temă:

Medicamente pentru prevenirea şi controlul HIV în valoare de peste 100 de milioane de lei vor fi achiziţionate de Ministerul Sănătăţii

Marijuana, substanţa interzisă cel mai des folosită de consumatorii de droguri care suferă de HIV/SIDA

Număr-record de depistaţi cu HIV-SIDA în Slatina. Asistent: „Am avut un caz al unei familii infectate: o tânără, soţul şi copilul. Femeia a murit după ce a născut“

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie