Număr-record de depistaţi cu HIV-SIDA în Slatina. Asistent: „Am avut un caz al unei familii infectate: o tânără, soţul şi copilul. Femeia a murit după ce a născut“

10 cazuri cu rezultat pozitiv, dintr-un număr de aproape 1.800 de probe recoltate în 2015, este un record pentru Centrul de Consiliere şi Testare HIV-SIDA din Slatina, care funcţionează de 11 ani.

Centrul de Consiliere şi Testare HIV-SIDA funcţionează în Slatina de 11 ani, fiind pus la punct în 2005 de Fundaţia Romanian Angel Apeal şi transferat Ministerului Sănătăţii după primul an de implementare a proiectului, alături de centrul de zi înfiinţat tot atunci în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. În 11 ani s-au schimbat multe, cei care vin astăzi să se testeze au informaţii, majoritatea de pe Intenet, chiar dacă nu toate preluate corect, între timp şi sistemul sanitar s-a adaptat, nu mai respinge din instinct pacienţii diagnosticaţi cu SIDA.

2015 a fost anul încheiat cu cele mai multe rezultate pozitive la testarea HIV-SIDA – 10 confirmări, faţă de un număr la jumătate în alţi ani. Cei doi asistenţi medicali care deservesc centrul, Mihaela Postolache şi Valentin Morărescu, nu ştiu dacă să se bucure că munca lor desfăşurată în întreg judeţul - care presupune consilierea persoanelor în vederea efectuării unui test de sânge pentru HIV-SIDA şi testarea efectivă (la centru, în secţiile spitalelor, la cabinetele medicilor de familie etc.), după care transmiterea rezultatului – a dat roade, sau sunt semne că boala se răspândeşte.

Sunt întrebări deocamdată fără răspuns, cei doi făcând pe bucăţica lor ce le revine şi chiar mai mult, însă resimţind că e nevoie de ceva suplimentar, pentru cei care primesc vestea îngrozitoare că trebuie să trăiască mai departe cu HIV-SIDA, dar nu numai.

„Îmi sună şi acum în urechi replica: «Lasă, frate, că mă fac bine, îmi iau cal şi căruţă şi facem treabă, mi-a spus mie nea Vali că mă fac bine! »“

Lucrurile au început frumos în centru, sub tutela fundaţiei amintite. Aveau materiale promoţionale, se făceau acţiuni în şcoli (şi se mai fac şi astăzi, dar fără susţinerea de atunci), exista elanul oricărui început, niciodată nu s-a pus problema salariilor, cum se întâmplă frecvent de când centrul a fost transferat sistemului public, iar banii se aşteaptă cu lunile. De atunci a rămas însă la fel de greu un lucru: să transmiţi celui din faţa ta, pe care l-ai consiliat înainte de testare, verdictul – „eşti infectat cu HIV“, sau „ai SIDA“. 

„Şi astăzi e la fel de greu. Te stoarce, pe româneşte, o astfel de experienţă, nu mai sunt bună de nimic o vreme. Unii primesc relativ OK vestea, alţii reacţionează în fel şi chip. M-a împresionat foarte tare reacţia unui tânăr de 30 şi ceva de ani, care a venit cu tatăl să afle rezultatul. La final s-au luat în braţe şi s-au pus pe plâns.  Unii nu-şi explică, oricât ar căuta în experienţele trecute, alţii pare că trec foarte uşor peste veste. Noi le spunem ce au de făcut în continuare, anunţăm secţia de Boli Infecţioase, unde sunt luaţi în evidenţă şi primesc mai departe tratamentul. Teoretic, aici se încheie treaba noastră. Unii însă trec şi după, ne întâlnim, stăm de vorbă. Nu puţini sunt cei care spun că simt nevoia unui centru, unui loc, unui grup de oameni cu aceeaşi problemă, să se întâlnească, să-şi povestească experienţa. Un astfel de loc nu există la noi în judeţ, dar se impune“, spune Mihaela Postolache.

„E greu să te gândeşti ce te-a impresionat mai mult, pentru că fiecare caz are ceva aparte, toţi suferă, suferi pentru fiecare dintre ei. M-a impresionat însă ceea ce mi-a povestit fratele unui pacient în fază terminală, care a murit într-un spital la Bucureşti. Avea 19 ani. Pe patul de spital îşi încuraja, el, fratele: «Lasă, frate, că mă fac eu bine, mi-a spus mie nea Vali, şi o să-mi iau cal şi căruţă, o să fie bine!»“, îşi aminteşte, şi astăzi marcat, Vali Morărescu. Pentru că munca celor doi asistenţi nu se reduce la informare şi recoltare de probe pentru analize, după care transmiterea unui rezultat sec. Se mai întâlnesc ulterior cu pacienţii prin spitalele unde merg să consilieze în vederea testării alte persoane, sau trec pacienţii pe la centru.

„Le spui că viaţa nu se termină aici şi chiar aşa este. Medicina a avansat mult“

Experienţele unora dintre cei care trec pragul centrului şi ulterior intră în program pentru tratament sunt chiar greu de imaginat. „Am avut acum trei ani, cred, un cuplu infectat. Fata a aflat că are HIV în maternitate, mama acesteia, deşi ştia de mult timp, nu i-a spus. A crescut, s-a căsătorit, soţul s-a dovedit de asemenea pozitiv şi, din păcate, şi copilul. Femeia a murit la scurt timp după ce a născut, copilul este astăzi cu tatăl. Dacă într-un anumit moment bunica acestui copil ar fi spus adevărul, copilul avea şanse să nu fie infectat“, mai spune Morărescu.

Cei care conştientizează ce înseamnă diagnosticul de care tocmai au aflat au, în funcţie de stadiul bolii, şansa unei vieţi absolut normale. „Le spui că viaţa nu se termină aici şi chiar aşa este. Medicina a avansat mult, astăzi tratamentul este complex, speranţa de viaţă a crescut. Dacă duci o viaţă fără excese, te alimentezi corect pentru a nu-ţi slăbi imunitatea, nu faci efort fizic intens, nu bei alcool, nu fumezi, cum ar trebui, de altfel, să trăim toţi, viaţa continuă firesc.

Din păcate, sunt şi persoane care nu înţeleg toate lucrurile astea, nu mai ajung să fie înregistrate şi să primească tratamentul adecvat, nu mai ai niciun control, nu ştii ce se întâmplă cu ei, pentru că n-ai voie să dezvălui nimănui diagnosticul sau identitatea. Am întâlnit o mămică, în maternitatea de la Caracal, care venise să nască al patrulea copil. N-a spus că are HIV, nici nu a urmat tratamentul. Am încercat din nou să o conving, familia însă motivează că nu are bani să meargă la doctor. I-am explicat inclusiv că ăsta poate fi în sine un motiv să meargă, pentru că beneficiază de nişte drepturi, are tratament gratuit, indemnizaţie de hrană, pensie de invaliditate...“, mai spune Mihaela Postolache.

Persoanele născute în ’88-’89 constituie „grosul“ pacienţilor cu HIV

La nivelul judeţului Olt sunt 235 de pacienţi înregistraţi în programul de HIV-SIDA, în diverse stadii de boală. Dacă 2015 a fost anul cu cele mai multe persoane depistate, îmbucurător este faptul că în acelaşi an nu s-a înregistrat niciun deces. „SIDA a devenit o boală cronică aşa cum este diabetul sau cum sunt bolile cardiovasculare. Tratamentele sunt foarte bune, sunt pacienţi care răspund extraordinar şi au aceeaşi schemă de la înregistrare. Se luptă în continuare pentru descoperirea unui antidot.

„SIDA a devenit o boală cronică asemeni diabetului, spune dr. Cramen Dumiterscu FOTO: Alina Mitran“

Cei mai mulţi pacienţi sunt dintre cei născuţi în acei ani, 1988-1989-1990. Nici până astăzi nu se ştie cu certitudine ce s-a întâmplat atunci, că a fost vorba de transfuzii de sânge, de tratament parenteral sau de altceva, însă constatarea este valabilă pentru întreaga ţară, nu stau la noi altfel lucrurile. Boala nu alege mediul social, din punctul ăsta de vedere nu putem spune că sunt mai săraci sau mai nu ştiu cum. Avem pacienţi la care s-a descoperit boala în 2000, 2000 şi ceva. Pe atunci erau încă nişte copii, astăzi sunt adulţi care şi-au întemeiat o familie, care vor la rândul lor copii. Şi unii şi au, aceşti copii primind de la început tratament antiretroviral, pentru că în primul an de viaţă au anticorpii mamei şi rezultatul ar fi pozitiv oricum, dar monitorizarea continuă trei ani. Unii chiar au şansa să nu li se fi transmis boala, daca mama şi-a urmat tratamentul“, spune şeful Secţiei Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, coordonatorul Programului HIV-SIDA, dr. Carmen Dumitrescu. 

„Sunt tineri studenţi la două facultăţi, sunt tineri cu burse de studiu în străinătate“

Anual sunt, din păcate, cazuri care nu se prezintă după diagnosticare pentru tratament şi continuă, unii, viaţa dezordonată. Personalul medical, cel puţin, se simte din acest punct de vedere legat de mâini şi de picioare.  „Din fericire aceste cazuri sunt rare. Rare sunt şi cazurile de pacienţi cu vârste mai înaintate, peste 50 de ani, în cazul lor fiind clar vorba de contractarea bolii din cauza modului de viaţă pe care-l duc. De obicei acestea au şi alte boli asociate, TBC în special, care se instalează uşor pe fondul unei imunităţi slabe. Cei mai mulţi aşa şi sunt depistaţi, din rândul persoanelor testate în secţiile TBC“, mai spune dr. Dumitrescu.

Respectarea tratamentului şi a regimului de viaţă indicat poate asigura, în schimb, chiar planuri de bătrâneţe liniştită. „Ajung în faze terminale acei pacienţi care nu respectă tratamentul, fac excese, se căpătuiesc şi cu alte boli. La polul opus, avem studenţi la două facultăţi, studenţi cu burse în străinătate, oameni cu planuri frumoase care le vor duce la bun sfârşit. SIDA nu alege, dar tu poţi alege ce faci mai departe!“, spune asistentul din cadrul centrului de zi din spital, Gabriela Ricman.