Motivul pentru care un primar refuză să organizeze petrecerea de Revelion în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Suceavaevanghelica.wordpress.com

Primarul Sucevei, Ion Lungu, refuză să organizeze petrecerea de Revelion în centrul oraşului. Spectacolul va avea loc în parcarea unui mall aflat pe malul râului Suceava. Printre vedetele care vor urca pe scenă se numără Paula Seling şi Adda.

Primarul Sucevei a refuzat şi în acest an să organizeze petrecerea de Revelion în centrul oraşului. Ion Lungu recunoaşte că a avut foarte multe solicitări din partea sucevenilor în acest sens, dar spune că ideea nu este bună pentru că petrecăreţii ar putea să distrugă piaţa din zona centrală. Lungu a explicat într-o conferinţă de presă că noaptea de Revelion este specială, lumea vine cu sticle de şampanie şi alte băuturi alcoolice.

Aşa că şi în acest an, Primăria va organiza Revelionul în aer liber în parcarea de la Iulius Mall, pe malul râului Suceava, unde temperaturile sunt mai scăzute decât în zona centrală. În plus, la mall se poate ajunge doar cu un mijloc de transport. Locurile de parcare sunt insuficiente. În plus, cei care vor să părăsească piaţa după numărătoarea inversă de la miezul nopţii pierd foarte mult timp în trafic din cauza blocajelor.

Aşadar, luni, 31 decembrie, începând cu ora 20 pe scenă vor urca artiştii Paula Seling, Shift, Andra Matei, Ana Ilca Mureşan, Doina şi Ciprian Petroaie, Alexandru Recolciuc, Lucica Păltineanu, Clara Hurjui, Nicolae Vieru şi Adda.

Revelionul în aer liber costă 220.000 de lei. 170.000 sunt de la bugetul local şi 50.000 de lei reprezintă contribuţia firmei Attrius Developments SRL Iaşi, cea care administrează centrul comercial Iulius Mall Suceava.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €