Misterul modului în care va fi finalizată şoseaua de centură a Sucevei, abandonată de ani de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul transporturilor, Lucian Şova, a precizat că lucrările de la şoseaua de centură a municipiului Suceava vor fi realizate de o antepriză de construcţii a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Totuşi, CNAIR a organizat o licitaţie ce vizează finalizarea rutei ocolitoare a Sucevei, câştigată de o firmă suceveană. În cazul în care nu vor exista contestaţii, şantierul ar putea fi redeschis.

Autotehnorom Suceava a câştigat licitaţia pentru finalizarea şoselei de centură a municipiului reşedinţă şi, dacă va trece de faza contestaţiilor, va redeschide şantierul pe tronsonul abandonat Şcheia – Moara. Pentru terminarea lucrărilor rămase de executat ar mai fi nevoie de 20 de milioane de lei.

La începutul acestei luni, Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a anunţat că a fost înfiinţată, la nivelul CNAIR, antrepriza de construcţii care va prelua şantierele rezultate în urma unor rezilieri de contracte ori în urma unor abandonări a lucrărilor de către constructori. Şova menţiona că primul proiect abordat de această antepriză de lucrări va fi finalizarea centurii Sucevei.

Finantarea şoselei de centură a Sucevei se realizează de la Bugetul de Stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor. Acest drum a fost început în 2007 şi s-a lucrat cu mai multe pauze până în 2014. Un singur tronson din cele trei ale rutei ocolitoare a fost dat spre folosinţă, în urmă cu patru ani.

Lucrările la cele două tronsoane nefinalizate ale şoselei de centură a municipiului Suceava au fost abandonate de patru ani de zile, după ce au fost descoperite unele probleme la fundaţie. În 2007, sucevenii au fost anunţaţi că municipiul lor va avea o rută ocolitoare, menită se devieze traficul greu prin comunele Pătrăuţi, Moara şi Şcheia. Studiul de fezabilitate a fost realizat de firma Consitrans SRL Bucureşti pentru o şosea de 13,173 de kilometri.

Lucrările au început în 2009 şi, în tot acest timp, s-au făcut modificări de proiect, astfel că lungimea rutei ocolitoare a coborât la 12,4 kilometri, faţă de 13,17 cât era în proiectul iniţial şi s-au mai operat unele modificări în legătură cu intersecţii şi poduri, dar şi cu consolidări ale terenului. Au rămas incluse în proiect lucrări complexe: două pasaje de cale ferată, 12 poduri şi patru viaducte.

În ianuarie 2011, se estima o durată maximă a lucrărilor de 36 de luni, cu toate că, oficial, la acea vreme se discuta de terminarea lucrărilor spre finele lui 2012 sau mijlocul lui 2013. Anul 2011 a fost singurul în care s-a lucrat din plin, 2012 a fost un an pierdut în mare măsură, la fel şi 2013, când s-au făcut şi mai puţine lucrări. Prin urmare, nici pomeneală ca în ianuarie 2014 să se termine lucrarea. La jumătatea anului 2014 încă erau dezbateri dacă se reziliază sau nu contractul cu firma ieşeană, acest lucru producându-se abia în septembrie 2014.

Imediat, CNADNR a preluat lucrările, continuându-le prin forţe proprii şi, în martie 2015, a fost deschis traficului rutier pe primul tronson al şoselei de centură, circa 5,5 kilometri, de la Pătrăuţi până la Zidul Morţii, în comuna Şcheia. Din acel moment, pe celelalte tronsoane, de la Şcheia până la Moara, la ieşirea din Suceava spre Fălticeni, pe circa şapte kilometri, nu s-a mai făcut nimic.

Din cauza terenului neconform pe care s-a planificat construirea şoselei de centură a Sucevei, proiectul nu a putut fi finalizat, existând riscul ca în timp să apară tasări sau cedări ale malurilor de pământ.

Alte ştiri pe această temă:

Centura Sucevei, cobai pentru Ministerul Transporturilor: „Primul proiect pe care cred că îl vom aborda va fi finalizarea Centurii Suceava”

Cum a ajuns să coste 7 milioane de euro un kilometru de şosea de centură. Construcţia a început în urmă cu 11 ani şi este în continuare neterminată

Ministrul Transporturilor se laudă că poate termina într-o lună un drum la care lucrările nu au ajuns nici măcar la jumătate, în zece ani

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă