Micul trafic de frontieră, interzis de sâmbătă prin Vama Siret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de sâmbătă, vameşii vor înregistra canitatea produselor introduse din Ucraina în România şi de câte ori trece graniţa fiecare persoană în parte. Măsura a fost luată pentru a se stopa micul trafic cu produse din ţara vecină.

Începând cu data de 15 februarie 2014, la biroul vamal Siret, la graniţa cu Ucraina, se vor aplica măsuri specifice de selecţie a călătorilor utilizând analiza de risc, pentru efectuarea controlului vamal, fiind avute în vedere bunurile introduse de către călători, pe teritoriul României, în bagajele personale.

„Ca urmare a evaluărilor obţinute din derularea fazei pilot implementată iniţial la nivelul biroului vamal Sighet, corelată cu adaptarea capacităţii administrative la valorile si specificul traficului de călători, începând cu data de 15 februarie măsurile specifice de selecţie a călătorilor utilizând analiza de risc, în vederea efectuării controlului vamal, se vor extinde şi la birourile vamale de frontieră Halmeu şi Siret”, se arată într-un comunicat de presă al autorităţii vamale.

Mai exat, potrivit constatărilor autorităţii vamale au fost înregistrate cazuri în care călătorii introduc prin biroul vamal de frontieră Siret cantităţi de combustibil, produse din tutun, alcool, zahăr, sau alte bunuri a căror valoare depăşeşte suma de 300 de euro, peste uzul personal, aceste introduceri neavând caracter ocazional şi neîndeplinind condiţiile de scutire prevazute de reglementările comunitare şi legislaţia naţională.

Astfel, scutirile de taxe vamale, accize şi TVA pentru bunurile aflate în bagajele personale ale călătorilor, precum şi pentru carburanţii aflaţi în rezervoarele standard ale autovehiculelor, sunt condiţionate de caracterul necomercial al acestor importuri, definit prin faptul că au loc în mod ocazional, constau exclusiv în bunuri pentru uzul personal sau familial al călătorilor ori în bunuri cu destinaţia de cadouri, natura şi cantitatea acestora nu trebuie să indice că sunt importate din motive comerciale.

„În situaţiile în care bagajele personale ale călătorilor conţin bunuri de natura celor care fac obiectul măsurilor de supraveghere avute în vedere, biroul vamal solicită declararea în scris a acestor bunuri cu scopul de a verifica caracterul ocazional şi necomercial al introducerii de bunuri. Dacă în urma verificărilor efectuate se constată că bunurile declarate au caracter comercial nu este permisă introducerea de către călători a acestora pe teritoriul vamal al României, potrivit prevederilor legale în vigoare”, se mai arată în documentul citat.

Alte ştiri din Suceava:

Fiscul, la un pas de a bloca conturile SC Servicii Comunale SA Rădăuţi. Societatea vrea credit garantat de Consiliul Local

VIDEO Anchetă la CSM Suceava, dispusă de ministrul Bănicioiu, după ce un hocheist de 9 ani a fost bătut de colegi

Nu e banc! Poliţiştii au interzis autobuzul electric aflat în probe la TPL Suceava

Comuna-muzeu Ciocăneşti a fost desemnată Satul Cultural al României în 2014

Contrabandişti de ţigări urmăriţi cu focuri de armă, la Izvoarele Sucevei

VIDEO Trei persoane rănite într-un accident pe strada Traian Vuia din Suceava, după ce o maşină a derapat pe polei

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală