Mesajul sfidător al unui interlop fugar, care a atacat cu sabia un polițist: „Voi sta în munți, în Bucovina, ca haiducii”

0
Publicat:

Alexandru Huțuleac, zis „Duțu”, care în 2017 a lovit un polițist cu sabia în cap, este căutat de autorități pentru a-și executa pedeapsa de 12 ani și 8 luni de închisoare.

Alexandru Huțuleac, zis „Duțu”, în 2017/FOTO: Dănuț Zuzeac

Contactat de Monitorul de Suceava, Huțuleac le-a mărturisit motivul pentru care fuge de autorități. Potrivit acestuia, a fost supus mai multor abuzuri și consideră că a fost condamnat pe nedrept, dar și că va „sta în munți, în Bucovina, ca haiducii”.

„Duțu” a fost dat în urmărire încă de la 6 martie. În corespondențele cu publicația citată, acesta a afirmat că a fost amenințat de către trupele Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) din Suceava.

„La momentul actual sunt în stare de legitimă apărare deoarece mascații SAS Suceava mi-au trimis amenințări cu moartea atunci când eram în penitenciar prin mascații SAS din cadrul penitenciarului!

Amenințările au fost în felul următor: <<Ce tot te zbați atât cu avocații, o să fii condamnat că e de al nostru, iar după condamnare o să fii omorât în orice penitenciar, ca Beșa>>. După ce am fost pus în libertate am fost amenințat de mascați SAS exact în parcul central Rădăuți după ce semnam controlul judiciar la Poliția Rădăuți prin luna octombrie 2024.

Mascații SAS, care erau 4 la număr, mi-au zis <<pregătește-te când venim la condamnare, te găurim în cap>>, și mi-au arătat pistolul, <<nu mai apuci la penitenciar!>>”, a declarat Huțuleac.

De asemenea, fugarul a mai afirmat și faptul că l-a susținut pe Călin Georgescu în campania sa, iar, deoarece i-a fost „furat votul” atunci când au fost anulate alegerile, de aceea se vede nevoit să „își apere viața”.

„Toate aceste amenințări, precum și cele din 2017 au creat o stare de temere pentru viața mea, corelat cu faptul că l-am susținut pe Călin Georgescu în campania sa, iar alegerile au fost anulate de statul mafiot român și totul a fost mușamalizat și a fost făcut din președinte infractor, corelat cu faptul că în România nu câștigi niciodată în instanță dacă ți se face un abuz de Poliția Română, corelat cu faptul că l-am votat pe Călin Georgescu și mi s-a furat votul care era dreptul meu constituțional, corelat cu faptul că în România nu se respectă Constituția, sunt obligat de starea de temere să îmi apăr viața”, a transmis ”Duțu”.

„Duțu”, în vârstă acum de 35 de ani, din municipiul Rădăuţi, este interlopul care l-a lovit cu sabia în cap pe poliţistul Dan Ciprian Sfichi. Atacatorul era cunoscut în zonă pentru că se ocupă cu traficul de droguri de mai mulţi ani.

În vara lui 2016, acesta a fost arestat împreună cu mai mulţi indivizi din zona Rădăuţi, după ce au alimentat cu droguri peste 300 de tineri din Suceava.  

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort