„Mâncatorul de femei” a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Lavric, mecanicul auto din Rădăuţi supranumit de presă "Mâncătorul de femei" după ce trei surori cu care ar fi avut relaţii intime au dispărut fără urmă, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru tenativă de omor, pentru o lovitură aplicată fostei soţii în urmă cu 14 ani.

"Mâncătorul de femei", aşa cum a fost supranumit de presă mecanicul auto Vasile Lavric din Rădăuţi, a fost condamnat de judecătorii suceveni la trei ani de închisoare cu suspendare.

Bărbatul a ajuns în atenţia autorităţilor după ce trei surori cu care se presupune că ar fi avut relaţii intime, una dintre ele devenindu-i soţie, au dispărut fără urmă în urmă cu zece ani.

Deşi anchetatorii nu au reuşit să îi lege numele de dispariaţia celor trei surori, Vasile Lavric a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de tenativă de omor pentru că şi-a lovit soţia cu un obiect contondent în cap în anul 2000.

Joi, magistraţii Tribunalului Suceava au respins, ca nefondată, cererea formulată de apărătorii lui Lavric Vasile, privind schimbarea încadrării juridice a tentativei la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie în infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul Vasile Lavric la trei ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de cinci ani pentru comiterea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat. Judecătorii au dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de petrecută în arest preventiv de la 15 aprilie 2014 până la 1 septembrie 2014, precum şi cea petrecută în arest la domiciliu de la 1 septembrie 2014 până la 24 noiembrie 2014. Lavric mai trebuie să achite suma de 3.500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare. Sentinţa magistraţilor suceveni nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Vasile Lavric a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, o faptă săvârşită în anul 2000. Atunci, el şi-a lovit soţia cu un ciocan în cap. Femeia a ajuns în stare gravă la spital, iar când a fost externată a depus actele de divorţ. După alte câteva luni a dispărut. Rând pe rând au dispărut şi celelalte două surori ale femeii cu care Vasile Lavric a avut relaţii extraconjugale.

Alte ştiri din Suceava:

Crimă la Suceava. Un fiu le-a tăiat gâtul părinţilor şi a aruncat cadavrele într-o râpă

FOTO Dezastrul de la Rozita: tavanul prăbuşit, standurile distruse, marfa făcută scrum, pagubele sunt uriaşe

FOTO Incendiu devastator la Centrul Comercial Rozita

Percheziţii la firma Eurospeed Suceava. DNA vizează contracte suspecte cu CNADNR

VIDEO Ţara lui Dorel: asfaltări şi betonări pe ninsoare, la Suceava

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”