Intervenţie medicală fără precedent în România: o vacă cu piciorul rupt a fost salvată de la abator de un veterinar inimos FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorul Dulgheru (cu plete), alături de Narcisa şi proprietarii ei

O vacă din comuna suceveană Dorna Arini este pe cale să ajungă vedetă naţională. Animalul, în valoare de circa 8.000 de lei, a fost salvat dintr-o groapă în care căzuse, şi pentru că avea piciorul rupt urma să ajungă la abator, pentru sacrificare.

Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava, Petrea Dulgheru, a considerat că vaca este prea valoroasă şi trebuie salvată de la tăiere.

Dulgheru i-a cerut proprietarului să-i permită să facă un experiment, mai exact să pună în ghips piciorul animalului.



„Acum 40 de zile, Narcisa a a avut o mare nenorocire, a căzut într-o prăpastie şi şi-a rupt piciorul. Am încercat de trei ori să-l punem în ghips, dar animalul nu-i ca omul şi s-a zbătut, iar ghipsul s-a rupt de două ori, pentru că nu-l suportă aşa uşor", a mărturisit şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava.

În cele din urmă, tranchilizată vaca Narcisa, din rasa sarolez, în vârstă de 1 an şi 8 luni, s-a dovedit îngăduitoare şi a acceptat ghipsul. A stat imobilizată timp de câteva săptămâni, iar într-un final i s-a dat ghipsul jos.

Chiar dacă nu a făcut nici o radiografie înainte de a pune piciorul în ghips, Petrea Dulgheru spune că experimentul de la Dorna Arini este un succes.
„Este un caz unic în România, şi sperăm ca după perioada de recuperare să-şi revină şi să meargă pe picioarele ei", a arătat şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava.

Acesta s-a filmat şi s-a fotografiat lângă animal, iar la un moment dat a afirmat că dacă totul va fi un succes imaginile vor ajunge în presă, în caz contrar urmând ca totul să rămână doar pentru arhiva personală, mai ales că toţi colegii medici veterinari i-au spus că nu va avea sorţi de izbândă.

Intră pe suceava.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”