Instanţele de judecată au respins pe bandă rulantă solicitările daunelor formulate de mai mulţi poliţişti anchetaţi în nişte cazuri cu erori judiciare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: zch.ro

Mai mulţi poliţişti din Suceava au solicitat în instanţă daune morale şi materiale pentru că au fost anchetaţi timp de doi ani de procurorii DNA, după care dosarele au fost clasate.

Comisarul Marius Ciotău lucrează de 23 de ani în Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava, întreaga sa activitate fiind desfăşurată numai în operativ. El spune că problemele au început în 2014, după ce a participat la destructurarea unei grupări organizate care se ocupa cu furtul din locuinţe.

„În perioada 2013 - 2014, în calitate de şef secţie poliţie rurală, împreuna cu colegii mei, am destructurat o grupare organizată care a sustras bunuri din 23 de locuinţe situate pe raza a 5 comune arondate secţiei de poliţie. Autorii furturilor au fost arestaţi în urma unei acţiuni ample cu percheziii şi interceptări telefonice, probele fiind clare, certe şi reale. Furturile erau comise regulat, iar autorii erau foarte bine organizaţi”, ne-a declarat Ciotău (foto jos) .

„După arestarea autorilor furturilor, DNA -ST Suceava, prin procuror şef Mihaela Mihai Popa, a întocmit un dosar penal bazat pe denunţuri false ale hoţilor, ceea ce a condus la reţinerea şefului SIPI de la acea vreme comisar şef Macsim Cristian, a mea şi a 2 colegi de la secţie, agent şef Pîrghie Ilie Vasile şi agent şef Chichiriţa Constantin. Toate acuzaţiile au fost false şi s-au bazat pe declaraţiile false ale hoţilor”, susţine poliţistul.

Marius Ciotău mai susţine că autorii furturilor “au fost sprijiniţi şi de un ofiţer al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Interna, care le acorda protecţie motivând ca aceştia îi furnizează informaţii”.

După doi ani de anchetă, s-a dispus clasarea cauzei întrucât faptele nu au existat. „Am pierdut în jur de 20.000 lei banii familiei, am pierdut 2 ani din viaţa şi era sa îmi pierd sănătatea din cauza stresului la care am fost supus”, a precizat Marius Ciotău.

Poliţistul, care este şef de post la Gălăneşti, a cerut daune de la stat în instanţă. Mai exact, 20.000 de lei daune materiale. Ofiţerul a mai solicitat şi daune morale în valoare de 100.000 de euro, „pentru ancheta penală la care am fost supus şi care este o gravă eroare judiciară, precum şi pentru cele trei comunicate de presă denigratoare”.

Procesele s-au judecat deja la Tribunal şi la Curtea de Apel, iar poliţistul nu a primit daune. Mai are o singură cale de atac la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie.

Comisarul-şef Cristi Macsim, fostul şef al SIPI Suceava a cerut în instanţă cheltuielile pe care le-a avut în faza urmării penale, concret, 16.000 de lei. Nu a primit nici el bani. Acum vrea să îşi caute dreptatea la CEDO.

„Am cerut toate cheltuielile pe care le-am avut în faza urmăririi penale, cheltuieli cu avocatul, drumuri la Bucureşti, cereri de copii de dosare, în total 16.000 de lei. Şi la nivel de cheltuieli pentru daune morale, am cerut 10.000 de euro. Am pierdut şi la Tribunal şi la Curtea de Apel. Nu mi se pare corect. Aşa că am depus plângere la CEDO”, ne-a declarat Macsim.

Marius Ciotău ne-a declarat că şi agenţii Ilie Pîrghie şi Constantin Chichiriţă şi-au căutat dreptatea în instanţă, dar au pierdut. Ilie Pîrghie a mai are o cale de atac la ÎCCJ.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani