Hoţii de biciclete din Suceava au fost prinşi de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

M. I., de 15 ani, C. G., de 15 ani, F. V, de 13 ani şi Irina R., de 19 ani, toţi din comuna Şcheia, au vândut o parte din bicicletele furate, iar restul le-au valorificat la un centru de colectare a fierului vechi. Ei vor fi examinaţi neuro-psihiatric şi apoi cauzele vor fi soluţionate procedural.

Poliţiştii suceveni au reuţit să-i identifice pe autorii mai multor furturi de biciclete de pe raza municipiului Suceava. Este vorba despre trei minori şi o adolescentă de 19 ani, toţi din Şcheia, care au vândut o parte din bicicletele furate, iar restul le-au valorificat la un centru de colectare a fierului vechi.

Ieri, în continuarea cercetărilor cu privire la comiterea mai multor furturi de biciclete din scările unor blocuri din municipiul Suceava, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Suceava - Biroul investigaţii criminale, i-au identificaţi pe M. I., de 15 ani, C. G., de 15 ani, F. V, de 13 ani şi Irina R., de 19 ani, toţi din comuna Şcheia. Pe parcursul cercetărilor, suspecţii au recunoscut că au comis 15 furturi de biciclete, dintre care şase biciclete din două garaje şi nouă biciclete de pe casa scărilor unor blocuri din municipiul Suceava“, a precizat Bogdana Crăciun, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
 
Potrivit poliţiştilor, au fost recuperate şapte biciclete, care au fost comercializate la diferiţi clienţi, iar celelalte biciclete au fost dezmembrate şi vândute la centre de colectare a fierului vechi.

Suspecţii urmează a fi examinaţi neuro-psihiatric şi, în funcţie de rezultate, cauzele vor fi soluţionate procedural.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat