FOTO Un şofer a murit într-un accident produs după o depăşire nereuşită. O altă persoană rănită în accident a ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un şofer a murit după o depăşire nereuşită. FOTO ISU Suceava

Un bărbat de 58 de ani a depăşit o maşină, însă în momentul în care a încercat să revină pe banda sa de mers a pierdut controlul asupra volanului pătrunzând pe contrasens şi intrând în colziune cu un alt vehicul. Din nefericire, el a decedat, iar şoferul ce circula regulamentar a fost rănit.

Astăzi, în jurul orei 15.35, Gigi Nicolaescu, de 58 de ani, din oraşul Siret, în timp ce conducea pe DN 2, la ieşirea din Suceava spre Pătrăuţi, autoturismul VW Golf, având direcţia de deplasare Siret – Suceava, după ce a efectuat o depăşire a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autovehiculul Ford Mondeo condus de Alexandru Petru Sănduleac, de 26 de ani, din comuna Şerbăuţi.

În urma accidentului a rezultat decesul lui Gigi Nicolaescu, al cărui trup care a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Suceava. Totodată din accident a rezultat şi rănirea celuilalt şofer, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava.

„Un accident rutier grav s-a produs între două autoturisme pe DN 2, la Pătrăuţi, cu două persoane implicate, din care una, din nefericire, decedată. A intervenit modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD TIM. Cea de-a doua victimă, conştientă, a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plutonierul adjutant Alin Găleată.

Alexandru Petru Sănduleac a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul de poliţie Ionuţ Epureanu.

Alte ştiri pe această temă:

Cinci accidente rutiere în două zile. Pietoni loviţi pe trecerile marcate cu zebră şi şoferi mult prea grăbiţi ca să respecte regulile de circulaţie

VIDEO Imaginea dezastrului de la Şcoala 1 din Buzău. Au apărut înregistrări cu oameni întinşi pe jos şi ţipete de durere

Şofer cu 1,11 alcoolemie şi fără permis, cercetat după ce a tamponat două maşini

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”