FOTO Gara Iţcani, bijuterie a arhitecturii austriece, lăsată în paragină de CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bijuterie a arhitecturii austriece de secol XIX, Gara Iţcani a fost lăsată în paragină. FOTO: Adevărul

O bijuterie a secolului XIX, Gara Iţcani din municipiul Suceava a fost lăsată în paragină. Deşi este monument istoric, în ultimii zeci de ani pentru renovarea clădirii nu a fost alocat niciun leu.

Geamurile sunt sparte, casele de bilete închise, pereţii scorojiţi, treptele sfărâmate. Fonduri pentru reabilitarea imobilului nu au mai fost alocate de zeci de ani şi nici planuri de refacere nu există. Persoanele care trec pentru prima dată prin Gara Suceava Nord au impresia că aceasta este în construcţie datorită unor stâlpi groşi de lemn ce formează un fel de schelă pe peron. Însă sunt doar piloni de susţinere pentru a preveni prăbuşirea acoperişului clădirii şi sunt fixaţi acolo de cel puţin zece ani. Ultimele reparaţii generale s-au făcut în urmă cu aproximativ 35 de ani.

Clădirea a fost construită de austro-ungari în 1869, iar acum este declarată monument istoric, deşi cu greu mai poate fi recunoscută măreţia sa de altădată. Numai o parte din tavan poartă urmele unei bijuterii arhitecturale de secol XIX. Cât timp cealaltă gară mare din Suceava, Burdujeni, a fost în reconstrucţie, în cea din Iţcani au oprit toate trenurile ce traversau localitatea.

Deşi acum circulă mai puţine garnituri, unele dintre ele sunt destul de importante, fiind chiar şi trenuri internaţionale. La Iţcani se schimbă locomotivele, se scot sau se adaugă vagoane, punctul fiind unul important pentru circulaţia feroviară.

Peisajul pe care îl văd călătorii care poposesc în gară este deplorabil: acoperiş susţinut de piloni de lemn, hăinuţe de copil atârnate la o fereastră de deasupra, peron cu asfalt crăpat şi denivelări, trepte sfărâmate, chioşcuri părăsite, geamuri sparte, toaletă încuiată, ţâşnitoare secătuită, aurolaci, câini vagabonzi, becuri sparte, mizerie.

În urmă cu doi ani, un vânt puternic a spulberat acoperişul de tablă al edificiului. Tencuiala clădirii se prăbuşeşte, geamurile de la intrări au fost sparte şi nimeni nu le mai înlocuieşte, chiar structura imobilului pare a fi afectată iremediabil.

Pentru Gara Iţcani nu se prefigurează un viitor prea strălucit. Printre ceferiştii care au mai rămas la Iţcani umblă zvonul că va fi transformată într-o gară exclusiv pentru mărfuri.

Citeşte şi:

TAROM a suspendat zborurile Bucureşti - Suceava

Reprezentanţii Tarom susţin că decizia a fost luată după ce anul trecut doar 40% dintre zboruri au aterizat la Suceava, restul fiind anulate sau deviate spre alte aeroporturi din cauza condiţiilor meteo.

FOTO VIDEO Invincibila Cetate de Scaun, Sala Tronului şi bisericile medievale din Suceava reinstaurează atmosfera perioadei de glorie a Moldovei

Fostă capitală a Moldovei în perioada de maximă înflorire a statului medieval, oraşul Suceava este un obiectiv turistic obligatoriu pentru orice român. Nu trebuie să rataţi Cetatea de Scaun, niciodată cucerită pe calea armelor, Muzeul Satului Bucovinean, Sala Tronului de la Muzeul de Istorie, Hanul Domnesc şi salba de biserici medievale din centrul oraşului.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate