Fiţe pe bani publici. Ce cumpără primăriile când au fonduri şi nu ştiu ce să facă cu ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Nistor Tătar. FOTO: Oana Şlemco

Anul acesta, Primăria Rădăuţi a cumpărat 11 aparate pentru purificarea apei potabile, deşi instituţii abilitate precum ACET-ul şi Direcţia de Sănătate Publică au dat asigurări, în scris, că apa de la robinet este bună de băut. Cele mai multe dozatoare au ajuns în şcoli.

Şcolile din Rădăuţi sunt moderne, au cam tot ce le trebuie şi încă ceva în plus. Aparatele de purificarea apei potabilă sunt ultima fiţă a unităţilor de învăţământ. Şcolile au cerut bani de la primărie ca să le cumpere, iar Consiliul Local şi-a dat aprobarea. Potrivit site-ului e-licitaţii.ro, anul acesta, şcoala Regina Elisabeta a cumpărat două aparate, Colegiul Tehnic Rădăuţi şi Spitalul câte trei fiecare. O achiziţie similară a făcut şi Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”, deşi directorul ştie că apa de la reţeua oraşului este în parametri. „Din ceea ce ştiu, apa de la sistemul centralizat al oraşului este potabilă, dar pentru siguranţa celor care o consumă s-a hotărât montarea a două aparate. Unul a fost cumpărat cu bani de la primărie”, a declarat Adrian Puiu, directorul Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”. Tot anul acesta şi şcoala „Mihai Eminescu” s-a dotat cu un aparat de purificare a apei. La fel a procedat şi Direcţia de Asistenţă Socială. Aşadar, de la începutul anului, primăria a alocat fonduri pentru achiziţia a 11 dozatoare, care au costat în total  44.000 de lei.

Ce cumpără primăriile când au fonduri şi nu ştiu ce să facă cu ele

Un astfel de dispozitiv are şi Primăria Rădăuţi. Nu a fost cumpărat de actualul primar, Nistor Tătar. Chiar şi aşa, alesul local susţine că apa de la robinete trebuie purificată, chiar dacă nu are probleme de potabilitate. „Am să vă trimit să vedeţi cum arată filtrele aparatului atunci când le schimbăm. (...) În general, există o problemă în Rădăuţi, noi am sesizat Direcţia de Sănătate Publică, dar nu am primit o confirmare. În momentul în care apar avarii şi se fac reparaţii, timp de două zile, apa este tulbure. Nu are E.coli sau alte probleme de genul acesta, dar este murdară ”, ne-a spus Tătar. Contactat telefonic, director ACET Suceava, Ştefan Groza, ne-a declarat că apa de la Rădăuţi nu a avut şi nu are probleme de potabilitate. ACET-ul este operatorul de apă a judeţului Suceava. Aşadar, Primăria Rădăuţi  pare să fi cheltuit banii pentru rezolvarea unor probleme închipuite. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa