Fenomen ciudat în Suceava: 18 oameni au ajuns la spital în doar câteva ore VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mai puțin de șase ore, 18 suceveni care au alunecat pe gheață au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Operatorul de salubritate spune că a deszăpezit străzile și trotuarele.

FOTO: Bucovina Media Production

„La UPU Suceava au ajuns 18 pacieți cu diverse traumatisme, luxații sau contuzii, cu vârste cuprinse între 15 -80 de ani. Unii au necesitat imobilizarea în atelă gipsată sau reducerea luxațiilor, dar niciunul nu a necesitat internare în spital”, a declarat Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al UPU Suceava. Victimele au ajuns la spital miercuri, 23 noiembrie, în intervalul de ore 6.30 – 12.00.

Unii dintre pacienți sunt din municipiul Suceava. Un martor a filmat momentul în care o bătrâna a alunecat pe gheață și a căzut în zona stației de taxiuri de pe Mărășești. Un bărbat a încercat să o ajute să se ridice însă, din cauza poleiului, a căzut lângă ea. 

Pe de altă parte, administratorul firmei Diasil, Anton Curelaru, care are contract cu Primăria Suceava pentru deszăpezirea orașului a declarat că, la fel ca în zilele anterioare, salariații săi au început operațiunea de îndepărtare a poleiului la ora 4.00 dimineață.

Este drept că nu au intervenit peste tot în mod simultan. În zona în care au căzut cei doi suceveni s-a intervenit cu material antirepant după ora 8.00. Firma ne-a pus la dispoziție imagini cu angajații săi în timp ce împrăștie materiale antiderapente pe bulevardele orașului.

Dacă operatorul a intervenit așa cum spune, este greu de spus cum a ajuns Suceava un patinoar în aer liber. O posibilă explicație este producerea fenomenului „frezeeng rain” sau „ploaie înghețată”, care apare atunci când stropii de ploaie se întâlnesc cu o suprafață foarte rece, asfalt, metal sau sticlă. Numai că meteorologii nu au anunțat fenomenul la Suceava. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza