Evoluţia prostituţiei în România: în timpul lui Carol al II-lea, „trotuarele şi speluncile erau străbătute de roiuri de femei“
0Prostituţia este practicată încă din cele mai vechi timpuri pe teritoriul României. Încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare s-a încercat stoparea acestui fenomen, însă fără succes.
Prostituţia, cea mai veche meserie din lume, este menţionată pentru prima dată în ţările române în anul 1472. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare, voievodul a încercat să stopeze racolarea tinerelor din Moldova, ce ajungeau să fie obligate să se prostitueze la turci, în palatul Topkapi.
Cronicarul sirian Paul de Alep, ajuns în Moldova anului 1643, a explicat că femeile ce se ocupau cu prostituţia erau pedepsite prin tăierea nasului, puse pe stâlpul infamiei sau înecate în râuri.
„Votru sau supuitoriu se cheamă acela ce are muieri la casa lui, de le ţine pentru dobânda lui, carele-şi dau trupurile de le spurcă bărbaţii cei răi şi fără omenie pentru puţină dobândă pierzătoare de suflet”, explicat Paul de Alep în documentul „Îndreptarea legii” tipărit, în anul 1652, din ordinul domnitorului muntean Matei Basarab.
În secolul XVIII, în timpul domniilor fanariote, mitropoliţii din ţările române au încercat să stopeze fenomenul prostituţiei, însă fără prea mare succes. Maria Tereza, arhiducesa Austriei, a dat ordin ca toate prostituatele din Imperiul Habsburgic să fie adunate şi să fie duse în Banat, la sfârşitul veacului XVIII existând mai multe epidemii de sifilis în Caransebeş şi Timişoara.
În anul 1849, la un bal ce s-a desfăşurat în Ţara Românească, comandantul turc Fuad Efendi a adus mai multe prostituate, stârnind nemulţumirea doamnelor din înalta societate munteană.
„De ce doamnele mele? Şi ele erau frumoase! Şi ele erau îmbrăcate bine! Şi ele jucau bine! Şi ele se purtau cu bună cuviinţă! Ba încă pe dînsele nimeni nu le-a auzit să se fi supărat pentru că eraţi dumnevoastră în bal”, le transmitea acestora Efendi.
În perioada regelui Carol al II-lea, prostituţia a devenit practic un fenomen grav, mai ales în capitala Bucureşti, lucru semnalat şi în presa vremii. Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, în Bucureşti erau nu mai puţin de 3.000 de prostituate.
„Zi şi noapte, trotuarele şi speluncile de pe Griviţa sunt străbătute de roiuri de femei, în majoritatea cazurilor în căutarea unui pol şi a unui pahar de vin sau cafea. Chiar peste drum de gară, la nr. 154, se află Casa nădejdilor spulberate, proprietatea lui Al. Popa”, se arăta în „Revista Poliţiei” din mai 1938.
Până în anul 1949, au fost închise aproape toate bordelurile din ţară, iar prostituatele erau trimise în centre de reeducare pentru a fi „redresate moral”. Codul Penal din 1957 a incriminat pentru prima dată prostituţia, femeile ce practicau această meserie fiind trimise de urgenţă în fabrici.
În anii ’60, prostituţia era un fenomen rar în România, majoritatea celor ce se ocupau cu aceasă meserie, devenind femei de casă, cu familie şi copii.
Prin noul Cod Penal care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, practicarea prostituţiei în România nu mai este considerată infracţiune, ci doar contravenţie.
Alte ştiri pe această temă: