Elevii suceveni nu vor calculatoarele oferite de minister

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul solicitanţilor ajutorului financiar pentru achiziţionarea unui calculator este de trei ori mai mic decât anul trecut, fiind înregistrate doar 615 astfel de cereri.

Cândva campioni la ajutoarele financiare acordate de Ministerul Educaţiei, sub diferite forme, elevii suceveni au început să răstoarne balanţa odată cu înscrierea în programul social Euro 200. Numărul solicitanţilor eligibili este de trei ori mai mic decât anul trecut, când s-au înregistrat 2.005 cereri, fiind aprobate 1.442 dintre acestea. Cu cele 615 dosare depuse pentru acordarea sprijinului financiar în vederea achiziţionării unui computer personal, din care zece aparţin unor studenţi, judeţul Suceava coboară de pe locul II, la nivel naţional, pe locul VI. De precizat că anul trecut cererea din partea elevilor suceveni a fost cu 50% mai mică decât cele din 2008 şi 2009, deci trendul continuă pe linie descrescătoare, însă în toţi aceşti ani am fost ocupanţii locului II.

Potrivit datelor postate de minister, cei mai mulţi elevi care au solicitat bonul valoric de 200 de euro pentru achiziţionarea unui calculator sunt de la Grupul Şcolar „Iorgu Virnav Liteanu“ Liteni, unde s-au înregistrat 37 de cereri, acesta fiind ocupantul locului I şi anul trecut. Urmează Şcoala de Arte şi Meserii Stulpicani, cu 32 de cereri, şi Şcoala cu clasele I-VIII Bălcăuţi, alte 26 de dosare depuse.

Îşi permit să-şi cumpere un calculator

Directorii şcolari spun că ei au adus la cunoştinţa elevilor etapele acestui program şi condiţiile în care pot deveni beneficiarii unui calculator cu bani de la minister, însă nu au fost doritori, ca în alţi ani. „Anul acesta nu prea au fost interesaţi de acest program. Sunt foarte mulţi elevi care-şi permit să-şi achiziţioneze singuri calculatoarele şi astfel pot să-şi aleagă singuri configuraţia“, a declarat Cornel Romaşcu, directorul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir“ Suceava, care a înregistrat doar două cereri pentru programul Euro 200.

Nu numai numărul cererilor la nivel de judeţ a scăzut, ci şi cel al unităţilor de învăţământ din partea cărora au fost transmise acestea. Anul trecut listele cuprindeau 160 unităţi şcolare, iar în acest an doar 60 de unităţi au elevi interesaţi de achiziţionarea unui calculator prin programul Ministerului Educaţiei.
 
Beneficiarii programului Euro 200 sunt elevi şi/sau studenţi din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 lei pe membru de familie. Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 euro. Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă ajutor financiar, potrivit Legii nr. 269/2004, constă într-un procesor 2 Ghz, 1 GB RAM şi 160 GB hard-disk şi software de bază.

Citiţi şi: Suceava: Măsuri ca la puşcărie la probele de la Bac

Suceava: Laborator de informatică devastat de elevi de 12 ani

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare