Dosar penal pentru ucidere din culpă pentru şoferul microbuzului răsturnat, din cauza vitezei, în Suceava. Una dintre cele şapte victime a decedat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accident grav vineri dimineaţă pe un drum din judeţul Suceava, după ce un microbuz cu şapte persoane a derapat şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Două dintre victime au fost descarcerate cu greu de salvatori.

Două victime au rămas încarcerate. Foto arhivă

UPDATE 15.30

Accidentul cu un mort şi cinci răniţi care a avut loc vineri dimineaţă pe raza localităţii Ciumârna s-a produs din cauza vitezei excesive, afirmă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Microbuzul în care se aflau şapte persoane, care a ieşit în afara părţii carosabile, era condus de un bărbat de 43 ani, din oraşul Vicovu de Sus.

“La nivelul subunităţii s-a constituit echipa operativă, care s-a deplasat la faţa locului, stabilind că la data de 03.01.2024, în jurul orei 07:45, un bărbat de 43 ani din oraşul Vicovu de Sus, judeţul Suceava, în timp ce conducea autoturismul tip minibus (8+1) pe D.N. 17A, în afara localităţii Ciumârna, judeţul Suceava, având direcţia de deplasare spre loc. Vatra Moldoviţei, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul autoturismului şi a fost proiectat în vegetaţia din afara părţii carosabile”, au precizat oficialii IPJ.

Din accident a rezultat decesul unui bărbat de 32 ani, din oraşul Vicovu de Sus, care ocupa, în calitate de pasager, locul din dreapta faţă.

Totodată, în urma impactului au suferit leziuni şi au fost transportate la Spitalul Municipal Câmpulung alte cinci persoane cu vârste cuprinse între 26 si 58 de ani, pasageri din localităţile Vicovu de Sus, Straja şi Brodina.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, ulterior, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc fiindu-i recoltate şi probe biologică de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

UPDATE 9.50

Din păcate, victima a cărei resuscitate s-a încercat după scoaterea lui dintre fiarele contorsionate, a decedat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani.

„Din păcate, după finalizarea protocolului de resuscitare, s-a declarat decesul victimei inconştiente, un bărbat în vârstă de 32 de ani”, au precizat reprezentanţii ISU.

În microbuzul răsturnat vineri dimineaţă în afara carosabilului, pe DN 17A, între localităţile Vatra Moldoviţei şi Ciumârna se aflau şapte persoane, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Cinci  au fost preluate de ambulanţe cu diverse răni şi traumatisme pentru a fi consultate la spital, iar cea de-a şaptea persoană a refuzat transportul la o unitate medicală.

Ştirea iniţială

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, accidentul a avut loc vineri de dimineaţă, în dreptul localităţii Ciumârna, de pe raza judeţului Suceava, fiind implicat un microbuz în care se aflau şapte persoane, dintre care două au ramas încarcerate între fiarele contorsionate. Astfel, pentru o optimă gestionare a situaţiei, la nivelul judeţului Suceava s-a activat Planul Roşu de Intervenţie.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipajele operative, intervenindu-se cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, trei ambulanţe SMURD şi patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Toate cele şapte persoane implicate în evenimentul rutier sunt adulte. Două dintre victime au rămas încarcerate.

„Una dintre persoanele încarcerate a fost extrasă şi predată echipajelor medicale. Cea de-a doua persoană încarcerată este în stare de inconştienţă. A fost şi ea extrasă şi au început manevrele de resuscitare”, au precizat oficialii ISU.

Celelalte cinci victime ale accidentului sunt conștiente și cooperante, dar au suferit diferite leziuni si traumatisme, astfel că vor fi transportate la spital pentru investigații de specialitate.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend