Dosar penal pentru omor întocmit de procurorii suceveni în cazul tinerei care a murit din cauză că părinţii nu au permis să i se facă transfuzii de sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au întocmit un dosar penal pentru omor în cazul tinerei ce a decedat la Spitalul Judeţean Suceava, după ce familia a refuzat să-i fie făcute transfuzii de sânge.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-au autosesizat în cazul tinerei din comuna suceveană Drăgoieşti, care a murit după ce familia a refuzat să-i fie făcută transfuzii de sânge. Astfel, aceştia au întocmit un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor, existând suspiciuni cu privire la împrejurările în care Georgiana C. a încetat din viaţă la data de 12 noiembrie 2015. Deocamdată cercetările sunt făcute in rem, însă în funcţie de rezultatele necropsiei se vor stabili cauzele exacte ale decesului şi cine se face vinovat de moartea fetei.

Trebuie precizat faptul că, în momentul în care tânăra a împlinit vârsta de 18 ani, aceasta a semnat pe propria răspundere o declaraţie prin care menţiona că în cazul în care se va pune problema unei transfuzii de sânge în cazul unui accident, ea refuză această procedură.

Tânăra de 20 de ani, din localitatea Drăgoieşti, care se zbătea între viaţă şi moarte la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Suceava, din cauză că familia a refuzat transfuzia de sânge din motive religioase a decedat joi la unitatea medicală sucevenă. Georgiana C. a ajuns în şoc hemoragic la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, după ce a fost victima unui accident de tren în localitatea Ciprian Porumbescu.

Fata conducea o maşină al cărei motor s-a oprit chiar pe calea ferată, iar tatăl ei, care o însoţea, s-a dat jos pentru a împinge autoturismul. Între timp, a trecut trenul, iar Georgiana nu a mai avut timp să coboare. Ea a fost operată de urgenţă din cauza unor leziuni interne grave, a pierdut foarte mult sânge şi avea nevoie de o transfuzie, numai că religia nu îi permite acest lucru.

Familia acesteia a semnat pe propria răspundere că refuză categoric transfuzia de sânge deoarece acest lucru contravine convingerilor lor religioase, familia făcând parte din secta „Martorii lui Iehova“. Medicii au rămas astfel neputincioşi în faţa unei situaţii de acest gen şi sperau ca printr-o minune fata să scape cu viaţă.

Cadrele medicale au sperat că părinţii îşi vor schimba decizia, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Georgiana era în stare critică, la secţia de Terapie Intensivă, intubată şi ventilată mecanic. Ea era menţinută în viaţă doar de aparate. Îndârjirea părinţilor de a respecta canoanele religioase i-a şocat pe medicii suceveni.

Avocatul Poporului s-a autosesizat în acest caz şi a dispus efectuarea unei anchete urgente, prin Biroul Teritorial Suceava, la Spitalul Judeţean cu privire la cazul acestei paciente.

„Martorii lui Iehova“ acceptă medicamentele şi tratamentele medicale, dar nu acceptă transfuziile de sânge. Ei consideră că atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament se găsesc porunci care interzic introducerea de sânge în corp pentru susţinerea vieţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete