Doi elevi din Suceava au fost tăiaţi cu un cuţit de un coleg de liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: realitateadeharghita.ro

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de miercuri, 26 ianuarie, în baia unui restaurant din municipiul Rădăuţi, Suceava.

Poliţia Municipiului Rădăuţi a fost sesizată prin 112 cu privire la un conflict între 4 tineri, care s-a produs în incinta unei restaurant din localitate.

Cei patru tineri sunt elevi ai Colegiului Tehnic Rădăuţi, colegi de liceu în clasa a XI-a. În jurul orei 14.00, ei au intrat în restaurant, unde au început să se certe.

La un momet dat, unul dintre tineri, în vârstă de 18 ani, din comuna Burla, i-a lovit pe doi dintre colegii, de 17 si 18 ani, cu un cuţit, provocandu-le răni care nu le pun viata în pericol. Una dintre victime a fost tăiată la nivelul abdomenului, iar celălaltă la nivelul unui braţ.

După agresiune, autorul a fugit, însă poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului l-au identificat în zonă în aproximativ 15 minute şi l-au preluat în custodie pentru audieri şi celelalte activităţi procedurale.

În urma cercetărilor efectuate a fost găsit şi cuţitul folosit la agresiune.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă. După stabilirea tuturor circumstanţelor producerii evenimentului se vor dispune şi măsuri procesuale faţă de autor”, a declarat Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.

Vă mai recomandăm: 

Clujul înainte de era IT. „Oamenii veneau sâmbăta la firmă pentru că aici era aer condiţionat, net şi Cola“ VIDEO

Piaţa clădirilor de birouri din Cluj, în colaps. Lider de multinaţională IT: „Foarte puţini vor să revină la birou“

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani