Documente din vremea lui Ştefan cel Mare, în pericol iminent de dispariţie. Motivul: nu se găseşte fochist pentru Arhivele Naţionale din Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco

Este foarte frig în sala de studiu şi în depozitele Arhivelor Naţionale din Suceava. Temperatura nu depăşeşte 10 grade, iar documentele ar trebui păstrate la 15 – 18 grade. În plus, angajaţii instituţiei se încălzesc cu aeroterme. Ar fi mai cald dacă conducerea Consiliul Judeţean Suceava ar reuşi să angajeze un fochist.

Este foarte frig în clădirea care găzduieşte Centrul Militar şi Arhivele Naţionale. Cele două instituţii se încălzesc cu ajutorul unei centrale pe gaz. Centrala nu funcţionează şi pe timp de noapte deoarece Consiliul Judeţean (CJ), instituţia care administrează în mare parte clădirea, nu are decât un singur fochis şi acela stă de multe ori peste program.

Aşa că la prima oră a dimineaţii, şi în birouri şi în depozite este foarte frig. În sala de studiu a Arhivelor Naţionale erau joi, în jurul orei 11, doar 10 grade, iar în depozite era şi mai frig. Asta în condiţiile în care temperatura optimă pentru păstrarea documentelor este între 15 şi 18 grade.

Arhivele de la Suceava au în grijă un patrimoniu extrem de valoros. Unele documente sunt de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Directoare instituţiei, Doina Iavni, nu a vrut să facă nici un comentariu pe această temă chiar dacă şi ea şi colegii ei se încălzesc cu aeroterme la serviciu.

Contactat telefonic, vicepreşedintele CJ Suceava, Viorel Seredenciuc, a declarat că a tot încercat să mai angajeze un fochist, care să aibă grijă de centrala clădirii de pe strada Alexandru cel Bun, însă nu s-a prezentat nimeni la concurs. Seredenciuc nu a putut să ne comunice şi salariul pe care ar putea să îl câştige fochistul.

„Acolo, de două săptămâni, jumătate din clădire este cedată la Arhive. Am făcut un schimb cu Ministerul de Interne. Am primit vechiul sediu al Arhivelor de la Muzeul de Istorie, unde se va face Muzeul de Artă. CJ s-a ocupat până acum de centrală şi se va ocupa şi în această iarnă, pentru că aşa este omeneşte. Avem o centrală pe gaz, unde avem nevoie de fochist 24 de ore din 24. Au fost doi fochişti şi unul a ieşit la pensie. Am scos postul la concurs, dar nu s-a prezentat nimeni. Vom organiza un nou concurs şi sperăm să găsim pe cineva”, a spus Viorel Seredenciuc.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video