DNA le-a interzis poliţiştilor acuzaţi de corupţie să-şi reia activitatea de examinatori la Serviciul Permise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: stirisuceva.net

Răsturnare de situaţie în cazul poliţiştilor examinatori care-şi reluaseră activitatea la proba practică pentru obţinerea permisului auto, deşi sunt în continuare anchetaţi pentru corupţie. Procurorii DNA i-au chemat la audieri şi le-au interzis să îşi exercite profesia.

Doi dintre poliţiştii examinatori de la Suceava, acuzaţi de fapte de corupţie în legătură cu filiera permiselor eliberate contra mită - Leon Ionuţ Mihăiescu şi Cristian Blîndu - au fost audiaţi, luni, 15 martie, la sediul DNA. 

În urma audierii, procurorii DNA Suceava au decis completarea măsurilor dispuse în cadrul controlului judiciar, stabilind interdicţia de a-şi exercita atribuţiile anterioare. 

„Să nu exercite profesia, meseria şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv cea de agent examinator în cadrul SPCRPCIV Suceava”, se arată într-un comunicat de presă transmis de procurori.

Vă amintim că noul şef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto Suceava, Alexandru Duţuc, a decis să îi repună în funcţii pe trei dintre poliţiştii examinatori anchetaţi pentru luare de mită şi spălare de bani, în dosarul „fabricii de permise”, instrumentat de DNA. Cei trei sunt cercetaţi sub control judiciar şi când a fost luată decizia repunerii în funcţie nu aveau interdicţii legale de exercitarea profesiei.

Chiar şi aşa, decizia conducerii Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto a fost aspru criticată de opinia publică pe reţelele de socializare. Asta în ciuda faptului că Alexandru Duţuc a explicat că nu are alte soluţii pentru a rezolva problema lipsei de personal care s-a adâncit în instituţie când procurorii i-au reţinut pe inculpaţii din dosarul de corupţie. Alexandru Duţuc a spus că unii candidaţi care vor să susţină examenul auto trebuie să aştepte şi şase luni ca să dea examenul. 

Decizia repunerii în funcţie a celor trei poliţişti examinatori auto a fost susţinută şi de prefectul judeţului Suceava, Iulian Cimpoeşu. Aceasta a fost coordonatorul local al campaniei USR „Fără penali în funcţii publice”. 

În luna noiembrie a anului trecut, procurorii DNA au destructurat o reţea care facilita fraudarea examenelor pentru permis contra unor sume de bani cuprinse între 200 şi 6.000 de euro. Din reţea făceau parte angajaţi ai Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto, administratori şi instructori ai şcolilor de şoferi.  

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Un mare producător auto european concediază mii de angajaţi

Eşecul Minority SafePack. Comisia respinge iniţiativa Budapestei şi rămâne consecventă principiilor europene în materie

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani