Dispecerat non-stop pentru reclamaţii privind defecţiunile la curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E.ON Moldova Distribuţie a lansat de la începutul acestui an serviciul Telverde pentru transmiterea sesizărilor privind deranjamentele în alimentarea cu energie electrică. Serviciul este disponibil la numărul de telefon 0800 800 929.

Persoanele care vor să sesizeze întreruperi ale energiei electrice sau situaţii cu potenţial de risc de accidente pot apela la numărul de telefon 0800 800 929. Serviciul Telverde E.ON Moldov Distribuţie care preia sesizările cetăţenilor cu privire la deranjamentele în alimentarea cu energie electrică funcţionează non-stop şi poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie fiză sau mobilă.

Noul număr de telefon va funcţiona până la finalul lunii aprilie, în paralel cu vechile numere de tipul prefixul judeţului urmat de numărul 929, după care acestea din urmă vor fi dezactivate.

„Suntem în permanenţă preocupaţi de creşterea calităţii serviciilor oferite consumatorilor de energie electrică, iar îmbunătăţirea comunicării cu clienţii este una dintre direcţiile importante în care acţionăm. Suntem convinşi că prin lansarea Telverde vom fi mai aproape de consumatori şi de nevoile lor", spune Sorin Sebastian Potânc, director general la E.ON Moldova Distribuţie.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie