Destinul tragic al unui milionar din Suceava: are avion personal şi limuzine, dar a murit căzând de pe bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Cusiac avea 44 de ani şi deţinea firma Olint Com, una dintre cele mai prospere din judeţul Suceava. El s-a stins din viaţă la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”, unde a ajuns în comă de gradul IV- Bărbatul s-a lovit la cap în timp ce se plimba cu bicicleta.

Accidentul s-a produs duminică seară, pe un drum care leagă localităţile Volovăţ şi Burla, din judeţul Suceava. 

Patronul firmei Olint Com din Rădăuţi se afla pe bicicletă, a coborât o pantă, s-a dezechilibrat şi a căzut pur şi simplu cu capul de o piatră. 

Cel puţin aşa susţine un martor de la faţa locului. Acesta confirmă că biciclistul nu a fost pus în dificultate de vreo maşină şi că nu purta cască de protecţie.

Florin Cusiac s-a lovit atât de rău încât a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava în comă de gradul IV. 

Medicii l-au băgat imediat în sala de operaţie, sperând să reuşească să-i salveze viaţa.

Din păcate, bărbatul s-a stins pe patul secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă în noaptea de 30 august spre 1 septembrie.

 Vestea morţii sale i-a şocat pe rădăuţeni. Florin Cusiac era un om respectat de comunitate. Deţinea una dintre cele mai vechi firme din zonă care are ca obiect de activitate comercializarea de materiale de construcţii 

.În 2019, OLINT Com SRL a avut o cifră de afaceri de 125.448.001 lei, cu un profit net de 11.294.053 lei. În cursul anului trecut, firma avea 159 de angajaţi

Florin Cusic era pasionat de cursele mountain bike, dar şi de aviaţie. El şi-a cumpărat un avion de mici demensiuni.

Citeşte şi: 

Care sunt judeţele care au înregistrat miercuri cele mai multe cazuri noi de infectări cu SARS-CoV-2

Orban, întrebat dacă este normal ca ministrul Transporturilor să circule pe contrasens: Depinde de situaţia în care se găseşte. O să am o discuţie cu ministrul

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare