De ce este important ca familia să se adune la masă măcar o dată pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii spun că familia ar trebui să se unească la masă măcar o dată pe zi pentru a discuta despre probleme şi despre bucurii. În acest timp, televizorul ar trebui să fie stins, iar pe telefoane nu ar trebui să ruleze jocuri sau animaţii.

Doctorul în parenting Marius Marici ne-a spus că le recomandă părinţilor să ia masa împreună cu copiii măcar o dată pe zi. Şi asta pentru a discuta despre bucuriile şi problemele de peste zi. Marici este de părere că întâlnirea de la masă ar putea să îi ajute pe membrii familiei să comunice mai uşor.

Sigur, asta doar în condiţiile în care televizorul este stins, iar cei mici nu au acces la calculatoare sau telefoane pe care rulează jocuri sau desene animate.

„Sfaturile vechi sunt bune. De exemplu, unul dintre ele era mâncatul la masă împreună. Acea practică era bună. Astăzi ştiinţa a luat-o, a disecat-o şi o recomandă părinţilor pentru că este o practică bună. Asta cu condiţia nu să nu existe televizorul aprins, telefoane pe masă care rulează cu desene animate sau cu jocuri. Trebuie să fie un moment în care familia conversează, se destăinuie, fac planuri şi semnalează probleme sau lucrurile de succes. Este o practică veche actualizată”, ne-a spus Marius Marici, care este, la rândul său, tatăl a trei copii. El este lector universitar la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi autorul mai multor cărţi de parenting. 

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online