Cum sunt puse ambulanţele pe drumuri degeaba: una din cinci solicitări ajunse la ambulanţă este nejustificată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava a explicat că una din cinci solicitări care ajung la Ambulanţă este nefondată. Oamenii sună la 112 şi cer sprijinul ambulanţei din cele mai ciudate motive. La Spitalul din Rădăuţi, aproape zilnic ajunge cu ambulanţa un om al străzii. Acesta se trânteşte practic la pământ şi nu se mai mişcă până când cineva sună la 112. El merge la spital, mănâncă, doarme şi a doua zi o ia de la capăt.

De la o lună la alta, din ce în ce mai mulţi suceveni apelează nejustificat la Ambulanţă. Fără să aibă vreo urgenţă medicală, ei sună la 112 şi solicită o autosanitară pentru motive inventate, iar când echipajele ajung la caz află că, de fapt, apelanţii au avut nevoie de un taxi gratuit. Cei care au sunat şi au spus că au nevoie de ajutor şi-au bătut joc de banii, timpul şi efortul echipajelor de intervenţie.

Grav este că, în cele mai multe cazuri, nu copiii fac aceste glume proaste, ci chiar adulţii, care ar trebui să ştie că, în timpul în care o ambulanţă bate drumul degeaba dus-întors la un caz ce nu există, o persoană ar putea muri în aşteptarea unui echipaj medical.

Aşa cum reiese din declaraţiile directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava (SAJ), medicul Alexandru Lăzăreanu, SAJ se confruntă cu o pro­blemă foarte dificil de gestionat, cea a apelurilor abuzive. Dacă în ceea ce priveşte apelurile false se constată o scădere semnificativă a celor care sună fără motiv la salvare, nu acelaşi lucru se poate spune despre cei care apelează numărul 112, pentru afecţiuni minore, care nu reprezintă urgenţe eligibile pentru transportul cu ambulanţa.

Potrivit declaraţiei managerului SAJ Suceava, Alexandru Lăzăreanu, s-a întâmplat să sune pentru a chema salvarea persoane care aveau trimitere de la medicul de familie, dar nu aveau bani pentru autobuz, persoane tinere cu febră sau dureri uşoare sau chiar pentru dureri de măsele.

„În mod normal, mai bine de o treime dintre cei care sună la numărul de urgenţă 112 nici nu ar trebui să se gândească să pună mâna pe telefon. Înţeleg dacă un bătrân este singur, neajutorat, dar nu poate fi tolerat cazul unui bărbat de 40 de ani, care sună să spună că are febră. O tânără de 16 ani a sunat acuzând dureri abdominale, fiind la menstruaţie, un tânăr a spus că vrea o salvare să-l ducă la spital, motivând că este în stare de ebrietate şi îi este frică să adoarmă, în caz că ar putea să-şi înghită limba.Se abuzează foarte mult şi dacă le sunt adresate întrebări despre starea de sănătate, se enervează şi devin agresivi verbal. Astfel de persoane trebuie să înţeleagă că în timp ce ele ţin linia ocupată, altcineva are o urgenţă majoră şi are nevoie de ajutor medical. Consider că dacă ar exista o metodă coercitivă, oamenii s-ar gândi de două ori înainte să pună mâna pe telefon”, a declarat Alexandru Lăzăreanu.

Managerul SAJ Suceava a mai precizat că în ultimul timp se constată o creştere a numărului de apeluri dimineaţa, în jurul orelor 07.00, din partea persoanelor din mediul rural care au trimitere de la medicul de familie pentru diferite investigaţii şi vor să ajungă la Spitalul Judeţean Suceava.

„Sună dimineaţa, aproximativ pe la ora 7.00, şi spun că se simt rău. E foarte greu să se facă o triere a cazurilor şi cele mai multe dintre solicitări sunt onorate. După ce ambulanţa face 20 – 30 de kilometri, îi găseşte de cele mai multe ori la poartă, cu bagajul pregătit, spunând că trebuie să ajungă la spital”, a completat managerul Alexandru Lăzăreanu.

Legea care pedepseşte abuzurile este vagă şi este aproape imposibil de luat măsuri. Oamenii au ajuns să vină din mediul rural la oraş cu ambulanţa ca să îşi facă o serie de cumpărături, considerând astfel că scutesc banii pentru un drum.

„Facem faţă din ce în ce mai greu. Parcul auto e învechit, nu avem nicio maşină sub 300.000 de kilometri, iar zilnic sunt patru sau chiar cinci maşini în service. Câţi bani am cheltuit pe reparaţii în ultimele zece luni, de când sunt director, reuşeam să cumpăr trei maşini noi, dar legislaţia nu ne permite acest lucru, Ministerul Sănătăţii e singurul care face achiziţii”, a încheiat managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava.

Un exemplu relevant este cel al unui om al străzii din municipiul Rădăuţi, care este transportat aproape zilnic din stradă la spital pentru a mânca şi dormi, după ce acesta pur şi simplu se aruncă pe trotuar şi stă acolo până când cineva sună la 112.

„La Rădăuţi este un <<client>> care vine şi de două ori pe zi cu ambulanţa la spital. Bineînţeles, după ce a constatat că dacă se trânteşte în mijlocul străzii cineva sună la 112, nu are nicio alta afecţiune decât alcoolul. Ceea ce e mai grav e că după ce ajunge, e transferat conform procedurilor către o secţie cu internare de zi, unde, după ce mănâncă şi doarme, iese în stradă şi o ia de la capăt. Iar conform aceloraşi proceduri spitalul plăteşte transportul cu ambulanţa, cazarea, masa, curăţenia care trebuie făcută după el, pentru că bineînţeles că nu are asigurare medicală, dar bani de băutura are din mila trecătorilor”, a arătat Traian Andronachi, managerul Spitalului din Rădăuţi.

Alte ştiri pe această temă:

Adolescenta care a chemat ambulanţa să meargă la întâlnire. La destinaţie, a recunoscut senină că n-o doare nimic

Ambulanţa a fost solicitată justificat în anul 2016 în doar 28% din cazuri

Peste 1.400 de solicitări la Ambulanţa Bucureşti Ilfov. În ultimele 24 de ore, 68 de persoane fără adăpost au fost duse în adăposturile primăriei

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică