Copiii de 10 ai Sucevei. 11 elevi au obţinut nota maximă la Evaluarea Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională pot verifica, marţi, rezultatele evaluării. 11 elevi din Suceava au obţinut nota maximă la primul examen din viaţa lor.

Ieri, elevii de clasa a VIII-a au aflat ce note au obţinut la Evaluarea Naţională. Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, 73,62% dintre candidaţii suceveni au obţinut medii peste 5, în timp ce anul trecut procentul a fost de 75,04%.

La Matematică, 59,91% dintre elevi au obţinut note peste 5, iar 53 de candidaţii au făcut teza perfectă primind nota 10. La Limba şi literatura română, peste 85% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a au obţinut note peste 5, note de 10 primit 87 dintre candidaţi.

11 elevi suceveni au obţinut media 10.00 la Evaluarea Naţională, respectiv George Matei Volanschi, Diana Maria Dan şi Adrian Diaconiţa de la Şcoala Gimnazială „Teodor Balan” din Gura Humorului, George Cosmin Cîrlan, Sabin Doboş şi Cătălina Gabor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava, Eduard Valentin Dumitrescul şi Sabina Maria Iacoban de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, Maria Andoni de la Şcoala Gimnazială nr.8 Suceava, Nicoleta Ofelia Ceocan de la Şcoala Gimnazială nr.1 Suceava şi Alexandru Marian Pîrvu de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.

La examenul din acest an au fost prezenţi 5.960 de elevi, 390 dintre absolvenţii de clasa a VIII-a lipsind de la Evaluarea Naţională.

Calendarul examenului

 • 11 iunie 2018 Limba şi literatura română - probă scrisă

• 13 iunie 2018 Matematica - probă scrisă

• 19 iunie 2018 Afişarea rezultatelor  (până la ora 12.00)

• 19  iunie 2018 Depunerea contestaţiilor (orele 14 - 19)

• 20-22 iunie 2018 Soluţionarea contestaţiilor

• 23 iunie 2018 Afişarea rezultatelor finale, după contestaţii.

Alte ştiri pe această temă:

Promovabilitate zero la Evaluarea Naţioană, sesiunea 2018. Patru unităţi de învăţământ din  judeţul Dolj sunt în această situaţie

Cine sunt decarii Iaşiului la Evaluarea Naţională şi ce licee au ajuns în topul celor mai bune din oraş

Admitere liceu 2018: cum se calculează media de admitere şi cu ce note se intră la liceele de top din Capitală

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”