Confruntare între activiştii Greenpeace şi oficialii Romsilva în pădurile Bucovinei. Cum s-au făcut angajaţii statului că verifică acuzaţiile grave de „tăieri la ras“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii Greenpeace faţă în faţă cu conducerea Romsilva FOTO svnews.ro

Directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a venit marţi, 6 august, în localitatea suceveană Vama pentru a verifica mai multe nereguli grave sesizate de activiştii Greenpeace România. Salariaţii statului ar fi făcut însă verificările la 10 kilometri distanţă de locul indicat de activiştii de mediu.

Pe 30 iunie, Greenpeace România a semnalat pe Facebook nereguli grave în codrii Bucovinei de la Vama. Activiştii au arătat că parcele întregi au fost tăiate în totalitate. Directorul Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a reacţionat atunci şi i-a invitat pe reprezentanţii Greenpeace să asiste la un control al instituţiei în zona respectivă.

Confruntarea a avut loc marţi, 6 august, pe raza Ocolului Silvic Vama. Echipa de control a Romsilva a fost condusă de directorul general Gheorghe Mihăilescu. Reprezentanţii Greenpeace România au prezentat mai multe cazuri de tăieri ilegale de pădure, într-una dintre ele fiind vorba de tăierea la ras a unei păduri pe o suprafaţă de 5,5 hectare, deşi în documente se aprobase suprafaţa de 2,5 hectare.

Şeful OS Vama, Gelu Puiu, a contestat această informaţie, arătând că are toate documentele organelor de control care arată că s-au respectat prevederile din amenajament, se arată pe newsbucovina.ro.

Sursa citată mai arată că directorul general al Romsilva a mers apoi cu reprezentanţii Greenpeace în teren, în pădure, pentru a se convinge că sesizarea făcută de organizaţia de mediu a fost fără obiect, aşa cum a susţinut Ocolul Silvic Vama, iar reprezentanţii Greenpeace au arătat că ceea ce vizitează directorul general nu are legătură cu sesizarea lor, pentru că situaţia pe care ei o consideră ilegală este la circa 10 kilometri distanţă.

”Am descoperit o serie de infracţiuni forestiere, tăieri la ras, albii ale pâraielor distruse de utilaje grele, localnici ameninţaţi cu moartea dacă mai documentează ilegalităţile. Directorul Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, nu a venit cu noi pe teren în locurile cu probleme grave prezentate în raportul nostru, scuzându-se că are alte obligaţii”, au scris pe Facebook reprezentanţii Greenpeace.

Mihăilescu susţine că fotografia prezentată de Greenpeace în postarea de pe 30 iunie face referire exact la locul pe care a decis să îl viziteze. El a transmis că va face verificări şi pe celelalte parcele indicate de Greenpeace.

”În timpul întâlnirii, organizaţia Greenpeace România a prezentat un raport propriu referitor la alte lucrări efectuate pe alte parcele de pe raza Ocolului Silvic Vama decât cele făcute publice în 30 iunie, directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, promiţând că toate aceste aspecte semnalate în premieră în cadrul întâlnirii vor fi verificate de specialiştii Romsilva împreună cu autorităţile în drept şi specialişti independenţi, pentru a elimina orice suspiciuni”, se arată pe pagina de de Facebook a celor de la Romsilva.

În conferinţa de presă susţinută la Vama, Gheorghe Mihăilescu a declarat că ar vrea să fie voluntar Greenpeace România. „Mă gândesc să depun chiar eu o cerere de adeziune pentru a putea să fiu voluntar în această entitate, pentru a o putea înţelege cum funcţionează. Apreciez că lucrurile sunt rezonabile, sunt profesionist în domeniu şi pot să spun opinia mea, pentru că bănuiesc că este o organizaţie liber consimţită şi poate să intre oricine în această organizaţie”, a afirmat şeful Romsilva, potrivit svnews.ro.

Mihăileascu a mai spus că nu intenţioneză să acţioneze în instanţă organizaţia având în vedere că sesizarea făcută pe Facebook nu s-ar fi confirmat în teren, însă va transmite o scrisoare către Greenpeace România prin care va adresa rugămintea către conducerea acestei organizaţii să retracteze postarea în care semnalează o serie de tăieri ilegale într-o parcelă de pe raza Ocolului Silvic Vama.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată