Cercetător din Camerun, venit într-un oraş de provincie: „Unii şi-au făcut cruce, alţii şi-au ascuns genţile. Dar mulţi m-au întrebat dacă am nevoie de ajutor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco

Amos Kamsu Souoptetcha din Camerun a obţinut o bursă de studiu „Eugen Ionescu” şi a petrecut aproape patru luni la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava pentru a definitiva o lucrare postdoctorală. Plimbările sale pe străzile oraşului au stârnit fel de fel de reacţii în rândul sucevenilor.

Amos Kamsu Souoptetcha în vârstă de 40 de ani, din Camerun, este doctor în filologie, şi, pentru că are un CV cu greutate, a reuşit să obţină o bursă „Eugen Ionescu” acordată de statul român ca să-şi definitiveze o lucrare postdoctorală.

Proiectul său de studiu a fost atât de important încât i-a dat curaj să înfrunte pandemia de COVID-19, să-şi lase familia pentru patru luni şi să vină la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava pentru a urma stagiul de pregătire. 

Universitarii care au intrat în contact cu africanul spun despre aceasta că este un cercetător foarte bine pregătit, un om de caracter sociabil, prietenos şi adaptabil.

„Este doctor în filologie, cu o teză pe imaginar lingvistic şi problema feminizării în discurs. Este preocupat de domeniul analizei discursului, lingvisticii funcţionale, imaginarul lingvistic fiind una dintre teoriile comune care l-au îndreptat către Facultatea de Litere a Universităţii noastre. La Suceava, imaginarul lingvistic este transmis inclusiv în cursuri studenţilor noştri. Sunt foarte bucuroasă să pot spune că domnul Amos Kamsu Souoptetcha a fost unul dintre cei mai reprezentativi studenţi - cercetători în domeni la USV. Activitatea sa pe parcursul acestor patru luni fiind una prodigioasă”, a declarat prof.univ.dr. Sanda Maria Ardeleanu.

Ea a adăugat că cercetătorul a petrecut între 8 şi 10 ore/zi în Biblioteca USV pentru a studia.

În pauzele de studiu şi în zilele libere, musafirul s-a plimbat pe străzile Sucevei, încercând să „guste” din cultura locală şi a reuşit să stârnească astfel fel de fel de reacţii ale locuitorilor micului oraş de provincie.

Amos a povestit pentru „Adevărul” că a venit cu trenul de la Bucureşti la Suceava şi că în compartiment s-a întâlnit cu o tânără prietenoasă, care observând că este străin s-a oferit să-l ajute cu bagajele. Africanul a fost surprins de reacţia femeii care a insistat să-i care una dintre cele două valize pe care le avea până în staţia de autobuz. 

Amos povesteşte că a fost foarte bine primit în campusul universitar, că numeroşi studenţi şi-au oferit disponibilitatea de a-l ajuta în caz de nevoie. Şi în afara campusului a fost oprit pe stradă de localnici  care l-au întrebat dacă are de ajutor, de unde este, cât va sta în Suceava şi dacă îi place în România.

Au fost şi numeroase situaţii în care cercetătorul a fost invitat de tineri să facă fotografii împreună cu aceştia. A acceptat de două ori să facă asta. Şi-a dat seama că este privit cu multă curiozitate de oameni aflaţi la prima lor întâlnire faţă în faţă cu un african. 

Totodată, cercetătorul a fost surprins de gestul unui bărbat aflat cu soţia la cumpărături într-un hipermarket, care s-a oferit să-i plătească produsele pe care le-a ales de pe rafturi. La început nu a acceptat, dar a cedat pentru că omul a insistat. A aflat ulterior că suceveanul respectiv a lucrat la un moment dat în Camerun, unde a trăit o experienţă frumoasă.

Amos Kamsu Souoptetcha a mai povestit că în cele aproape patru luni petrecute la Suceava a intrat în contact şi cu oameni foarte reticenţi, care au încercat să-l evite. Au fost şi situaţii în care a văzut că persoanele care l-au văzut pe stradă şi-au făcut cruce. „Eu am înţeles gestul pentru că sunt catolic”, a explicat acesta.

Cele mai jenente momente au fost atunci când unele femeie care l-au văzut prin oraş şi-au strâns poşetele la subraţ, probabil de teamă să nu rămână fără ele, deşi nu aveau niciun motiv să facă lucrul acesta. 

Vă recomandăm şi: 

Un şofer a fost surprins în timp ce conducea pe contrasens, pe Bulevardul Mamaia | VIDEO

Ce spune fiul disidentului Gheorghe Ursu ucis de comunişti despre lupta de rezistenţă a Securităţii în '89


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”