Cel mai mare festival de artă medievală din ţară va deveni internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalului Medieval, organizat de Muzeul Bucovinei în incinta Cetăţii de Scaun de la Suceava, se va desfăşura în intervalul 17 – 20 august. Peste  500 de invitaţi oficiali de la noi din ţară precum şi din Ungaria, Serbia, Italia şi Ucraina vor participa la acest eveniment. Festivalului Medieval a ajuns la a XI-a ediţie.

Ediţia din acest an a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”, ce va fi organizată de Muzeul Bucovinei în incinta Cetăţii de Scaun de la Suceava, se va desfăşura în intervalul 17 – 20 august. La eveniment vor lua parte 500 de artişti din România, Ungaria, Ucraina, Serbia şi Italia.

„Festivalului Medieval aflat acum la a XI-a  ediţie, ce se va desfăşura în perioada 17-20 august, am reuşit să îi dăm dimensiunea internaţională dorită anul acesta, Va fi, cred eu, cea mai consistenţă ediţie de până acum. Este vorba despre 500 de participanţi la manifestările ce vor avea loc în perioada  17- 20 august, la Festivalul Medieval.  Au fost stabilite contacte cu reprezentanţi din Ungaria, Serbia, Italia şi Ucraina” a spus preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

Festivalul Medieval de la Suceava este cel mai mare de acest gen din ţară. Din 2017, el devine internaţional, la manifestări participând artişti din diverse ţări din Europa.

„Vor fi spectacole referitoare la reconstituirea vieţii medievale. Mă refer la încoronarea domnului Moldovei, la investirea Sfatului Domnesc, la întoarcerea glorioasă din luptă a lui Ştefan cel Mare. Vor fi mai multe episoade care vor putea fi vizionate în Cetatea de Scaun a Sucevei în acest interval. Plus, ceea ce ştiţi dumneavoastră din anii trecuţi, spectacole cu focuri, lasere, teatru pentru copii, lupte şi teatru medieval, dar şi multe alte atracţii”, a precizat directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu.

Programul Festivalului Medieval:

Alte ştiri pe această temă:

Sărbătoare de trei zile la Mediaş – Festivalul „Mediaş, cetate medievală. Târg de meşteşuguri vii“

Scene terifiante de tortură medievală în beciurile castelului. Cel mai cumplit instrument de chinuire a femeilor este „perla” noului muzeu al terorii

Braşov Jazz & Blues Festival aduce în premieră în România artişti de renume mondial. Biletele s-au pus în vânzare

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri