Ce riscă stăpânul dulăilor Amstaff care au sfâşiat un Ciobănesc bolnav. 200 de oameni l-au reclamat până acum Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciobănescul atacat de câinii din rasa Amstaff FOTO: Kola Kariola / Facebook

200 de iubitori de animale au depus plângeri la Poliţie, după ce au văzut pe Facebook un filmuleţ în care doi câini din rasa Amstaff sfâşiau un Ciobănesc bolnav. Proprietarul câinilor de luptă a fost deja audiat de oamenii legii.

Oamenii legii au demarat o anchetă şi au stabilit că proprietarul celor doi câini de luptă este un tânăr de 23 de ani, din oraşul Broşteni al judeţului Suceava. Numai că acesta nu se afla în localitate la momentul producerii atacului. S-a creat o confuzie pentru că el era acasă la data la care a fost publicat filmuleţul pe Facebook.

Câinii se aflau în grija tatălui său, un bărbat în vârstă de 44 de ani. Acesta se face vinovat pentru neasigurarea corespunzătoare a celor două animale agresive. Bărbatul este cercetat acum în baza OUG 55/2002, care spune că “fapta persoanei de a organiza lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum şi de a participa cu câini la astfel de lupte constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda”.

Cei doi câini de luptă fuseseră lăsaţi în libertate pe un teren ca să fugărească nişte capre, care îşi făceau veacul prin zonă. Dulăii ar fi scăpat şi astfel ar fi atacat Ciobănescul, care nu avea proprietar. Animalul bolnav nu a avut nici o şansă în lupta inegală. Deşi în zonă erau mai multe persoane, nimeni nu s-a grăbit să intervină. Ba chiar doi puşti au filmat scena îngrozitoare. Pe filmare se aude cum se negociază durata măcelului. La un moment dat un bărbat mai în vârstă îşi face apariţia în zonă şi decide să despartă câinii.

Ciobănescul a rămas cu sechele grave, în urma luptei. Efectiv a fost sfâşiat. Câinele fără stăpân a fost ajutat de Asociaţia Casa lui Patrocle.

 Animalul chinuit a fost adus la Suceava, unde un medic veterinar i-a pansat rănile, după care a fost transportat la Bucureşti, unde a fost lăsat în grija unei alte organizaţii care se ocupă de câinii fără stăpân. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani