Ce au păţit soţii care şi-au vândut apartamentul ca să călătorească prin lume: „Concluzia e că niciodată, dar niciodată nu e totul roz“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aventura celor doi soţi din Bucovina, care şi-au vândut apartamentul din Bucureşti ca să călătorească prin lume, ar putea să ia sfârşit. Ionuţ Chiperi s-a împolnăvit şi a ajuns la spital. El a fost înţepat de un ţânţar şi a făcut febra dengue şi a stat mai multe zile internat în spital pentru a fi tratat.

Cei doi soţi, Andreia şi Ionuţ Chiperi, au scris pe blogul lor, haihuin2.com, că au avut parte de o experienţă mai puţin plăcută în Indonezia. Ionuţ a fost muşcat de un ţânâţar şi a făcut febra dengue, care este o boală tropicală.

„Practic, nu e nimic grav; virusul se manifesta ca o răceală puternică, prin: febră mare (ajunge şi la +40 grade), dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, dureri musculare, iritaţii şi mâncărimi ale pielii, stări de vomă şi transpiratii puternice. Ionut le-a experimentat doar pe primele. În foarte puţine cazuri, febra poate cauza hemoragii interne, cât si externe. Din fericire, nu a fost şi cazul lui Ionuţ. În special, ibuprofen-ul si aspirina, administrate în timpul febrei dengue, cauzează hemoragii”, au arătat Chiperii.

Ei au explicat că boala poate fi ţinută la distanţă cu creme, spray-uri pentru protecţie împotriva ţânţarilor, care se folosesc în special dimineaţa devreme şi seara, la apus.

Ionuţ a stat în spital timp de şase zile, iar acum se simte bine.

Experienţa aceasta i-a determinat pe cei doi soţi să se gândească serios să se întoarcă acasă, în România. Ei şi-au propus să se plimbe prin lume timp de un an, şi au trecut deja opt luni.

„Concluzia e că niciodată, dar niciodată nu e totul roz şi nimic nu iese ca la carte, conform planului de acasa. Mai vin si momente picante, pe care e bine sa le depaşeşti, altfel te pierzi şi te afunzi, din ce în ce mai tare. Nu le alegi tu, ci te aleg ele pe tine. Treci prin toate stările, emoţiile: de la frica, la indoială, panică, până la recunoştinţă ca totul e bine, apoi, iar pici în plasa îndoielii şi o ţii asa, vreme bună. Am apăsat butonul PAUZĂ. Încercăm să ne liniştim şi să ne dăm seama ce drum vom urma”, au scris tinerii.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”