Carambol pe E85 cu două TIR-uri şi trei autoturisme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ISU Suceava

Accidentul rutier a avut loc marţi, în jurul orei 10.30, pe raza localităţii Roşiori, din judeţul Suceava, pe fondul ninsorii abundente şi a zăpezii frământate de pe carosabil. Un autotren a ajuns de-a latul drumului, fiind blocat traficul rutier.

Două persoane rănite şi cinci autovehicule avariate. Acesta este bilanţul unui carambol, care s-a produs în dimineaţa zilei de marţi, 7 decembrie, pe E 85, în zona localităţii Roşiori din judeţul Suceava. 

În accident au fost implicate două TIR-uri şi trei autoturisme. Unul dintre TIR-uri a ajuns de-a latul drumului, blocând astfel circulaţia rutieră timp de mai bine de două ore, începând cu ora 10.30. 

La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului de Pompieri Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Poliţiştii trebuie să stabilească acum cauzele exacte ale producerii accidentului. Din primele informaţii, nu toate autovehiculele implicate erau echipate cu anvelope de iarnă. Asta în condiţiile în care s-au înregistrat ninsori abundente, iar carosabilul era acoperit cu zăpadă frământată.  

FOTO: ISU Suceava 

Vă mai recomandăm:

„Au ieşit cu şampanie şi au sărutat asfaltul”. Bucuria locuitorilor din Aiud după deschiderea autostrăzii

 

Fraudă de peste 7 milioane de lei din fonduri europene. Un afacerist şi fiica sa, trimişi în judecată de DNA VIDEO

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă